Lee Min Ho le aduce fanilor săi o veste excelentă: stagiul său militar se încheie pe 25 aprilie. El va reveni pe micul ecran, după o absență de aproape 2 ani.
Actorul în vârstă de 31 de ani este cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale în Boys Over Flowers (2009), City Hunter (2011), Faith (2012) și The Heirs ( 2013). În mai 2017, Lee Min Ho începea serviciul militar obligatoriu, ca lucrător în cadrul serviciilor sociale coreene.
El a beneficiat de un sistem special care i-a permis să înceapă serviciul militar înainte de antrenamente. Starul sud-coreean s-a înrolat în serviciul public și nu în cel activ din cauza unui accident de mașină pe care l-a suferit în 2006. Atunci, medicii i-au introdus niște ace de metal în corpul său.
MYM Entertainment, agenția care îl impresariază, a declarat că actorul și cântărețul își va încheia stagiul militar fără niciun eveniment special.
Lee Min Ho a lucrat s-a retras din viața publică în mai 2017. S-a înrolat în armată pe 12 mai, când și-a luat rămas bun de la fani. El a fost scutit de înrolarea activă în armată și a lucrat în serviciul public coreean, unde a făcut muncă administrativă pentru armată. Apoi a intrat în Centrul de pregătire al armatei coreene de la Nonsan, provincia Chungcheong de Sud, pe 15 martie 2018. Actorul a absolvit formarea de bază de patru săptămâni, pe 12 aprilie 2018. După aceste patru săptămâni, și-a reluat sarcinile de la Centrul Social de Asistență Suseo din Gangnam, Seul.
Fanii lui Lee Min Ho sunt nerăbdători să-și revadă idolul la televizor. Se zvonește că acesta își va relua rolul într-o continuare a serialul The Heirs (alături de actrița Park Shin Hye) și în The Legend of the Blue Sea 2 (împreună cu Jun Ji-hyun).