Tabu
PEOPLESlider

Acum s-a aflat adevăratul motiv! De ce a renunțat Adela Popescu la telenovele

Adela Popescu a ajuns în atenția publicului larg prin intermediul telenovelei Numai Iubirea, de la începutul anilor 2000. Vedeta s-a lansat și în muzică, interpretând piese care s-au aflat adesea și pe coloana sonoră a producțiilor Ruxandrei Ion.

A renunțat apoi la aceste proiecte și a devenit prezentatoare la Vorbește Lumea, alături de Gabriel Coveșeanu, alias Cove. Dar puțină lume a știut care a fost adevăratul motiv pentru care Adela a renunțat, la un moment dat, să mai joace în telenovele. Cu toate că era extrem de talentată, sacrificiile făcute în spatele camerelor de filmat, au fost prea dificile pentru Adela.

Adela Popescu, în rolul Alinei Damaschin

Se pare că anii în care a jucat personaje cu povești dificile și-au pus amprenta asupra sănătății mentale a Adelei Popescu.

„Munceam foarte, foarte mult și personajele astea pe care le interpretam eu, când ești protagonist, în general ești încercat de viață și ai tot felul de drame. Toate vin spre tine, dar tu până la urmă reușești să ajungi unde trebuie. Și am trecut prin diferite personaje cărora le murise părinții, copiii, erau înșelați, etc și eu nu filmam 3 luni. Filmam un an un serial, o pauză de o lună, după care alt serial. Asta s-a întâmplat 11-12 ani. În momentul în care creierul tău primește doar imagini groaznice zice: ‘Bă, e nasol ce trăiești tu!’. El nu mai face diferența”, a declarat Adela Popescu în podcastul realizat de Mihai Morar.

Adela Popescu, alături de Cove, la Vorbește lumea

Oboseala cronică, dar și încărcătura emoțională a rolurilor dificile, au distrus-o pe Adela Popescu. Actrița a povestit, în interviul acordat lui Mihai Morar, că a fost nevoie și de terapie ca să iasă din acea stare.

„Din cauza asta am avut anxietăți destul de urâte. Au fost luni în care nu puteam să dorm deloc, îmi era frică să închid ochii sau îmi era frică de întuneric. Mi-era frică de mulțime. Nu puteam să fac duș și să fie ușa închisă. Adică a fost rău. După care m-am liniștit pur și simplu. La mine totul avea legătură cu oboseala cronică. Nu puteam să mă odihnesc”, a mai spus vedeta.

ARTICOLE SIMILARE

Cristina Bălan e însărcinată. A dezvăluit sexul și numele bebelușului: „Băieții sunt foarte încântați”

Andreea Damian

Prezentatorul Octavian Ursulescu s-a apucat de făcut exerciții de matematică în izolare

Tabu Tabu

Cum arată familia Andreei Esca după ce s-a vindecat de coronavirus

Tabu Tabu

PANICĂ ÎN FAMILIA REGALĂ BRITANICĂ. KATE MIDDLETON, INTERNATĂ DIN NOU

Andreea Damian

Ce spune Alexandra Pavel, soția lui Keo, despre intervențiile estetice

Tabu Tabu

Moscoviții i-au ridicat statuie lui Ed Sheeran

Andreea Damian

Scrie un comentariu