Momentul în care Ada Hegerberg, prima câștigătoare a unui premiu Ballon d’Or pentru femei ar fi trebuit să se bucure de cel mai mult respect și admirație – a fost distrus de DJ-ul angajat pe post de gazdă a show-ului – Martin Solveig. Acesta a întrebat-o dacă știe să-și scuture fesele pe muzică (twerk).
Hegerberg a fost jenată de întrebările libidinoase ale lui Solveig, a răspuns că nu știe și nu, nici nu vrea să-I arate cum știe să danseze și a vrut să părăsească scena înainte ca gazda principală a evenimentului, David Ginola să urce. Solveig și-a cerut public pentru gafă la scurt timp după ceremonie, spunând că i-a cerut scuze și Adei Hegerberg pentru remarcile deplasate.
“I-am explicat lui [Ada] și ea mi-a spus că a înțeles că este o glumă”, a scris Solveig. “Cu toate acestea, îmi cer scuze pentru toți cei care au fost ofensați. Și cel mai important lucru, felicitări pentru Ada. ”
Hegerberg a declarat: “El a venit la mine după aceea și a fost foarte trist că lucrurile au ieșit așa. Nu prea am considerat-o hărțuire sexuală la acel moment. Am fost doar fericită că am câștigat premiul Ballon d’Or “. Ea a adăugat că a fost extrem de mândră că este prima femeie câștigătoare a unui astfel de premiu. “Este incredibil”, a spus ea. “Aceasta este o mare motivație pentru a continua să muncim din greu pentru a câștiga și mai multe titluri. Vreau să închei cu câteva cuvinte pentru fetele din întreaga lume: credeți în voi înșivă. ”
Andy Murray se număra printre cei din rețelele social media care au criticat comentariul lui Solveig, numindu-l “un alt exemplu al sexismului ridicol în sport”.