Albumul “21” al lui Adele a ajuns din nou pe locul întâi în topul celor mai bine vândute albume din Marea Britanie la un an de la lansarea din ianuarie 2010. Criticii muzicali de pe insulă spun că oamenii nu se satură de albumul interpretei, iar emoţiile pe care piesele acesteia le crează îi fac pe fani să cumpere albumul în continuu.
Tot în Marea Britanie, dar în topul celor mai bune piese, pe prima poziţie se află Jessie J cu “Domino”. Artista este intens promovată în ultima vreme pentru că face parte din juriul “The Voice” din Marea Britanie alături de Danny O’Donoghue de la “The Script”, Tom Jones şi Will.I.Am.