“femeie la casa ei”, cu copil şi proaspăt ieşită dintr-un scandal de divorţ, Giulia nu încetează să surprindă, atât din punct de vedere artistic, cât şi personal.
Uimitoare este decizia artistei, pe atunci destul de proaspătă mămică, de a-şi rade o parte a părului, spre şocul nu doar al fanilor, ci şi al apropiaţilor. La fel de surprinzătoare este lejeritatea prin care a decis să treacă mai departe în povestea recentă a divorţului ei de Vlad Huidu. Când lumea vuia, ei petrecereau şi se drăgăleau pe la nunţi.
Care este adevărul despre acea perioadă, dar şi de ce nu poate cânta Giulia un anume gen muzical, deşi spunea că îl adoră, aflaţi din interviul pe care ni l-a acordat.
Cum a început povestea ta cu showbiz-ul? Povestea mea cu showbizul este atât de veche încât nici nu ştiu când a început exact. Totul s-a întâmplat treptat, de la vârstă de 6 ani am urcat pe scenă şi aveam concerte în Galaţi, practic trecerea a fost una lentă şi normală. Familia mea a fost alături de mine şi m-au susţinut aşa că ei m-au ghidat în tot acest proces.
Ce a fost frumos în perioada Candy? Dar urât? A fost o perioadă foarte frumoasă din viaţă mea, trupa Candy a fost una dintre cele mai de succes formaţii în România. Îmi aduc aminte cu drag concertele de pe stadioane şi momentele când aveam atât de multe concerte încât zburam cu elicopterul între locaţii. Deşi am ales să mergem pe drumuri separate şi toată lumea crede că a fost vorba de o ceartă, vă mărturisesc că toate certurile dintre noi erau legate de haine!! Una îşi dorea pene, alta dorea piele, alta îşi dorea blugi, una fustă şi mereu ne contraziceam.
Eşti o maestră a schimbărilor de look. Cât de important este acest lucru pentru un artist? Dar pentru tine? Nu m-am gândit niciodată la cât de important este, ci, pur şi simplu, aleg să fac ceea ce simt. Muzica este importantă pentru mine, iar felul în care arăt este practic o extensie a proiectului muzical.
Ce a mai rămas pe „to do list”-ul tău în materie de schimbare de look? Ai ceva în minte? (râde) Probabil să îmi fac părul roşu!
Care dintre schimbările tale i-a şocat cel mai mult pe apropiaţi şi cum au reacţionat aceştia? Cu siguranţă momentul în care m-am ras pe ambele părţi…. a fost şocant pentru că eram blondă şi brusc m-am făcut brunetă, iar cireaşa de pe tort au fost undercuturile …. Vlad mi-a zis într-o prima fază că nu îi place, dar, după două zile, mi-a zis că îi se pare că mă reprezintă!
Care este adevărul despre divorţul tău de Vlad Huidu? Cum s-a ajuns la situaţia despre care a scris toată presa şi ce v-a readus împreună? A fost o situaţie exagerată şi, indiferent de ce aş fi spus, toată lumea avea deja o părere despre asta. Am spus şi atunci şi vă spun şi acum că nu s-a pus problema să divorţăm, dar că în orice cuplu avem discuţii, avem momente în care ne certăm, dar nimic ieşit din comun. Suntem doi oameni cu bune şi cu rele şi este normal să existe dificultăţi că în orice altă relaţie.
S-a schimbat ceva între voi de atunci? Între noi nu s-a schimbat nimic!
Eşti geloasă? Deloc, am încredere în mine!
Eşti posesivă? Puţin!
Pe o scară de 1 la 5, unde este cariera ta muzicală acum? 3 dar mă pregătesc de un 5. Abia aştept să ascultaţi ce v-am pregătit!
Cum e Giulia acasă? Ca orice altă femeie. Gătesc, fac curat! Chiar îmi place să stau în bucătărie!
La ce eşti Chef? Raţă cu portocală, dar toţi prietenii mei îmi cer melcişori cu lapte ….
Îţi doreşti un al doilea copil? Ţi-ai făcut un plan concret în acest sens? Când va fi să fie, îl aşteptăm la noi în familie.
Dacă ar trebui să te reinventezi din punct de vedere artistic, ce model ai alege? Niciodată nu îmi planific muzical în ce direcţie să merg, ci pur şi simplu aleg să cânt ceea ce simt şi îmi place să mă implic în munca de studio.
Ce gen muzical crezi că nu ai putea cânta niciodată? Hard Rock!
Cu cine – de la noi/din afară – ţi-ai dori un featuring? De ce? Jessie Ware! Pentru că are piese sensibile şi simple, care mi se potrivesc, o construcţie muzicală curată, ce îi pune în valoare vocea.