Tabu
PEOPLESlider

Adevărul despre revenirea lui Mugur Mihăescu în televiziune

Vacanța Mare, cel mai popular grup de umor al anilor 2000, se reunește de Revelion. Înțelegerile Televiziunii Române cu Vacanța Mare însumează 50.000 de euro. Pagina de Media dezvăluie că este vorba de mai multe contracte, încheiate separat, la începutul lunii decembrie, cu Mugur Mihăescu, cu Radu Pietreanu și cu firma lor de producție, R&M Production.

Mugur Mihăescu a declarat că propunerea pentru Revelion a venit din partea TVR. Programul se numește Revelion la mine acas’ și a fost filmat într-un pub din Centrul Vechi al Capitalei.

Umoristul de 53 de ani a dezvăluit într-un interviu ce vom vedea în noaptea de Revelion la televizor.

„Nu e nimic secret. E un program exact cum ne-am dorit să nu ne detașăm față de ceilalți. Adică față de public. Să nu creadă cumva că noi suntem altfel față de ei. Adică ce fac ei acasă, așa vom petrece și noi. O să fie Radu Pietreanu, Dan Bittman, George Tănase, Susana și Daciana Vlad de la Maramureș, pe care le-am cunoscut în mediul virtual și le-am convins să ne cunoaștem și în mediul real. Îmi era drag de ele cum cântă și cât sunt de joviale și frumoase. Și am zis să chem o mână de prieteni, cât ne permite comitetul de situații de urgență. Și să fac exact ce face toată lumea acasă, să stăm, să petrecem și să încercăm să uităm, că ne-am săturat.”, a declarat Mihăescu pentru Click.

Leana și Costel

Acesta a mărturisit că ne vom lua adio de la personajele celebre ale grupului precum Leana, Costel sau Garcea. „Îi lăsăm să-și trăiască nemurirea online. Să rămână în memoria tuturor. E rândul altor personaje, o să vezi, am creat o mulțime de personaje noi. Și ar fi păcat să nu ieșim cu ele și să le dăm o șansă și acestora.”, a mai spus Mugur Mihăescu.

Vacanța Mare s-a reunit în toamnă fără „Axinte”

Florin Petrescu, Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu

La 11 ani de la ulltimul contract cu o televiziune și șapte de la ultimul lor spectacol, noua Vacanța Mare, din care au rămas doar membrii fondatori Radu Pietreanu și Mugur Mihăescu, a revenit în umorul autohton, cu noi scheciuri umoristice.

„Din 20 septembrie Vacanța Mare va fi conectată din nou la public. Pagina mea, Mugur Mihăescu va deveni Vacanța Mare. Avem glume noi, dinți de porțelan noi”, declarase Mugur Mihăescu prin vară.

În 2013, Radu Pietrereanu și Mugur Mihaescu au încercat să revină în actualitate printr-un spectacol aniversar (25 ani de la înființarea grupului), însă fără prea mare succes. Radu Pietreanu a continuat spiritul spectacolelor Vacanța Mare prin proiectul „VaMuz” (Vacanța Muzicală), dar și alături de CNP, alături de umoriștii Cristi Priză și Tibi Neuronu. De asemenea prin spectacole folk împreună cu Tică Lumânare, Mihai Napu ori fostul membru Cargo, Cristi Pup.

Mugur Mihăescu a devenit anteprenor și are două localuri în Centrul Istoric din București.

ARTICOLE SIMILARE

Smiley și Gina Pistol, probleme în cuplu. Ce a făcut artistul

Andreea Damian

Ea e femeia care l-a “cumințit” pe actorul Mihai Raiț

Tabu Tabu

Mai avem doar cinci ani pentru a ne salva planeta – spune un om de știință de la Harvard

Dora Constantinovici

Serena Williams, decizia importantă pe care a luat-o din cauza coronavirusului

Andreea Damian

Daniela Crudu a născut cel de-al doilea copil

Andreea Damian

Mihaela Rădulescu, în culmea fericirii: fiul ei a absolvit un liceu de top din America și se pregătește de facultate

Andreea Damian

Scrie un comentariu