În cele două sedii ASPA, a început numărătoarea inversă pentru câteva sute de animale adunate de pe străzi, înghesuite, terifiate. În paisprezece zile, dacă nu sunt solicitaţi, vor fi ucişi cu toţii, mici sau mari, de la puiuţi nevinovaţi cu boticuri catifelate la câini bătrâni şi blajini. Dacă aveţi o curte unde mai încape o fiinţă, dacă aţi tot meditat până acum că parcă v-ar plăcea un animăluţ, dar nu ştiaţi sigur, ACUM e momentul să acţionaţi. În două săptămâni, va fi prea târziu.
Nu-i veţi face bine doar animăluţului căruia îi daţi o şansă la viaţă. Cel mai important beneficiar veţi fi chiar voi, cei care l-aţi adoptat. Iată câteva motive.
A) Animalele de companie sunt un excelent tratament pentru depresie.
Cercetătorii – nu cei britanici, ci cei de la UCLA, de data asta – au arătat că iubirea simplă, necondiţionată, pe care o oferă un animal e antidotul perfect pentru relaţiile fragile, subminate de conflicte şi orgolii, pe care oamenii le au cu semenii lor. Mai pe şleau: câinele nu urlă la tine că te uiţi la alţi câini, că ai un salariu mai bun decât al lui sau că te-ai îngrăşat, sau te miri ce alte cretinisme monstruoase mai născocesc oamenii ca să-ţi macine încrederea în forţele proprii. Câinele se bucură, pur şi simplu, de prezenţa ta.
Permiteţi-mi să vă traduc un fragment de pe acest blog.
“În ziua în care m-am întors acasă, după ce fusesem internată pentru terapie, corcitura mea labrador / chow s-a lipit de mine în pat, în timp ce plângeam. Mi-a văzut privirea înfrântă şi mi-a lins lacrimile.
Am fost uimită că această fiinţă era capabilă să-mi ofere empatia după care tânjeam atât de intens din partea prietenilor apropiaţi şi a rudelor. Era ca şi cum ar fi putut citi gândurile jalnice şi triste care mă făceau atât de neputincioasă, şi voia să-mi transmită că sunt demnă de dragoste chiar şi în toiul suferinţelor.”
E senzaţia pe care orice posesor de animale o cunoaşte atât de bine. Şi această senzaţie e exact motivul pentru care iubitorii de animale devin furibunzi când se trezeşte câte un prost, care nu doar că n-a oferit vreo fărâmă de iubire vreodată cuiva, dar care, de obicei, e din fabricaţie incapabil de orice gest cât de cât uman, să spună: “Da’ de ce să-i eutanasiem? E scump! Daţi-le sticlă pisată!”
Dau şi un exemplu din viaţa mea personală: înainte ca fratele meu să se însoare, mama nu prea ştia că exist. După ce s-a însurat, a început să mi se plângă mie (ha!) că se simte singură. Mi-am înghiţit reacţia naturală de “trebuia să te gândeşti la asta în toţi anii în care nu m-ai susţinut” şi i-am dus un câine. De când îl are, mama a devenit o fiinţă cu care se poate discuta. Pentru că
B) Animalele de companie te vindecă de egocentrism
Există oameni care sunt halucinant de concentraţi doar pe ce vor ei de la prietenii şi rudele lor, care ştiu mai bine ce trebuie respectivii să facă, care deţin calea, adevărul şi viaţa şi cărora n-ai nici o şansă să le transmiţi ideea că orice relaţie interumană e, basically, o preocupare reciprocă pentru celălalt. “Dar eu mă preocup de tine!”, urlă egocentricul. “Te preocupi de ce ar trebui, în mintea ta, să fac şi să vreau eu, nu de mine. Cu mine, persoana reală, n-ai niciun fel de relaţie.” Americanii au o expresie foarte ireverenţioasă pentru genul ăsta de om: “his head up his ass”. Adică, cu capul înfipt în propriul orificiu anal.
Oamenii de acest tip ajung, în timp, foarte singuri, pentru că lumea normală se satură de verdicte, porunci şi instrucţiuni lipsite de orice urmă de… oh, well, iubire, în măsura în care acceptarea, cred eu, e cea mai sinceră formă a iubirii.
Animalele de companie au un efect miraculos asupra acestui gen de om. Îl învaţă că e important să ţii cont de nevoile altora şi că preocuparea faţă de alţii te îmbogăţeşte. Când am auzit-o prima oară pe mama zicând “Da, mi-a spart vaza, dar s-a uitat la mine cu ochii ăia mari şi trişti, şi n-am putut să nu-l iert” am rămas tablou. Era pentru prima oară în istoria neamului când remarca ochii mari şi trişti ai altei fiinţe.
C) Animalele de companie combat sedentarismul.
Să fim sinceri cu noi înşine. Suntem o generaţie de leneşi siniştri. Ajungem acasă, ne trântim pe canapea, desfacem o bere şi ne băgăm la un joc pe calculator / un film porno / o chatuială cu te miri cine. Apoi ne plângem că avem un fund cât China comunistă şi luăm tablete minune cu concentrat de piatră de lună măcinată în a treişpea zi după sânziene, cu ficat de iepure mov şi esenţă de baobab pitic bătut de vântul de sud-est, să slăbim o sută de kilograme în trei zile.
Ei bine, fie că ai câine şi-l plimbi de două ori pe zi, fie că ai pisică şi te joci cu ea de-a prinselea prin casă, cert e că scoli osemintele de pe canapea şi le mişti. Nu se depun slăninile pe tine în acelaşi ritm. Alergi, te joci, te menţii în formă. Şi te şi distrezi în timpul ăsta.
D) Animalele de companie combat alergiile.
Înţelegem greşit alergiile. Ne apărăm în exces de orice, iar rezultanta e un sistem imunitar care nu recunoaşte nimic şi cade răpus la nivel elementar de orice bacterie mai înfiptă. Copiii care cresc cu câini şi pisici au sistemul imunitar mai bine dezvoltat, arată un studiu publicat de Time. Iată-l. Deci, dacă rămâi gravidă şi vine vreo băbăciune din familie să-ţi explice pe un ton atoateştiutor că trebuie să renunţi la animal, arată-i degetul.
E) Animalele de companie înlocuiesc cu succes cocaina. Fără sevraj.
De ce e cocaina regina plăcerii? Pentru că stimulează producţia de serotonină şi dopamină în creier. Exact acelaşi efect îl are alintul afectuos al unui animal – dar fără a declanşa mecanismele periculoase de inhibare a absorbţiei dopaminei, care, pe termen lung, duc la diminuarea producţiei de dopamină – pe româneşte, fericirea din timpul consumului de droguri este urmată de o jale atroce, responsabilă pentru dependenţa psihică.
Cu alte cuvinte? Alege varianta sănătoasă şi lipsită de riscuri a plăcerii – adoptă un câine. E mai avantajos pentru tine şi din punct de vedere financiar.
***
Câinii colectaţi de ASPA pot fi găsiţi aici. Pentru detalii suplimentare, sunaţi la 021.312.9555.