Tabu
LIFESTYLESlider

Aici s-a ajuns, mai nou, muștele care depun ouă pe produsele din carne sunt binevenite

În Uganda, muștele scârboase care se plimbă pe produsele din carne au devenit un indicator al faptului că o astfel de carne nu este tratată cu medicamente mortale.

Dacă în majoritatea țărilor din lume, muștele care se plimbă în jurul sau pe produsele din carne sunt considerate dezgustătoare – în Uganda ele nu mai sunt desconsiderate căci s-a descoperit că sunt niște buni indicatori ai produselor comestibile sau dimpotrivă, otrăvitoare.

Un număr în creștere de măcelari au început să-și trateze carnea pe care o vând sau o procesează cu o substanță extrem de toxică – formolul. Ca urmare, experții alimentari și care se ocupă cu sănătatea în Africa de Est le recomandă consumatorilor să cumpere produse doar din acele măcelării deasupra cărora zboară muștele.

Peste tot în lume există un amestec de formaldehidă, metanol și apă pentru a conserva corpurile deja lipsite de viață, ale oamenilor morți. Amestecul alungă de asemenea și muștele. În Uganda însă, în urma unor investigații s-a descoperit că măcelarii lipsiți de scrupule folosesc acest amestec și în tratarea materiei lor prime. În timp ce restul lumii încearcă să lupte cu bolile transmise prin intermediul mâncărurilor procesate, în Uganda lucrurile au luat o turnură extrem de periculoasă.

Astfel prezența dezgustătoarelor muște la o măcelărie a devenit cel mai bun indicator că produsele acestuia și în principal carnea sunt proaspete și necontaminate cu substanțe chimice. Și acest lucru este promovat de către autoritățile locale chiar dacă, desigur, în ecuație rămân alte condiții care ar trebui să mai existe pentru ca mâncarea să fie ținută într-un mediu igienic. Într-o perioadă în care economia Ugandei se clatină, a crescut cu doar 4 procente în ultimii 5 ani față de 7 procente în decada de dinainte – muștele rămân singurele și cele mai bune unelte de a preveni boli care provoacă moartea așa cum avertizează și medicii locali.

S-a găsit formol în 95 din 125 de măcelării cercetate de către poliție în urma recomandărilor bizarre privind acuratețea muștelor de a depista carnea tratată. Unele probe luate din carnea vândută arată că măcelăriile foloseau aproximativ 15 miligrame de formol în unele cazuri sau chiar 22 în altele. Nivelul de formol utilizat a fost șocant pentru reprezentanții Ministerului Sănătății din Uganda care au condamnat această formă de păstrare a produselor. Ei au recomandat arestarea celor prinși că folosesc formol în carne, rezultatele consumului unui astfel de produs fiind otrăvirea cronică – cu efecte în distrugerea complete a rinichilor sau cauzatoare de diverse forme de cancer ale plămânilor.

ARTICOLE SIMILARE

Cum și-a cunoscut, de fapt, Adi Mutu cea de-a treia soție

Andreea Damian

Nathalie Emmanuel – Missandei din Game of Thrones a fost copleșită de durerea fanilor

realitatea

Cum au fost păcălite Oana Roman și Ana Morodan să promoveze „Brânza regelui“

Andreea Damian

“Anca Turcasiu a apelat la liposuctie, pastile de slabit…”. Cine face dezvaluirea

Teorie ȘOCANTĂ în cazul morții actorului Paul Walker.Ce spun polițiștii că s-a întâmplat CU ADEVĂRAT

INCANDESCENT ⎢ Expoziție de Artă Comparată

Ciocîrlan

Scrie un comentariu