Al Bano revine în România pentru a celebra 80 de ani de viață printr-un concert – eveniment menit să creeze amintiri de neuitat.
Intitulat „AL BANO & SIMFONICO”, concertul face parte din cadrul turneului aniversar din acest an și va fi prezentat publicului din țara noastră pe 27 mai, la Sala Palatului din București, începând cu ora 20:00.
Acompaniat de instrumentiștii Valahia Symphony Orchestra sub bagheta maestrului dirijor Alterisio Paoletti, Al Bano va cuceri audiența cu un repertoriu variat ce va cuprinde cele mai aplaudate melodii. De la celebra piesă de debut „Nel sole” la seria referenelor nostalgice precum, „Felicita”, „Ci sara”, „Sempre sempre”, „Liberta” sau ale altor titluri de rezonanță, concertul de la București va fi completat cu momente muzicale susținute de invitați speciali. Paula Seling, Alina Sorescu sau soprana Silvia Micu sunt vocile care vor confirma încă o dată faptul că muzica unește oamenii fără să țină cont de granițe, cultură sau vârstă.
La numai câteva luni distanță de concertul susținut pe scenele din țara noastră, Al Bano se declară îndrăgostit iremediabil de România și le promite spectatorilor o seară muzicală veritabilă, un concert aniversar pe care îl vor purta în suflete pentru tot restul vieții.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe Iabilet.ro, din rețeaua magazinelor partenere Iabilet.ro și de la casa de bilete a Sălii Palatului. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.1 – 375 lei, Cat.2 – 295 lei, Cat.3 – 225 lei și Cat.4 – 155 lei.