Raluca Blejuşcă de la Angels are, la numai 34 de ani, cinci copii. Vedeta este o mamă dedicată 100%: și-a crescut copiii fără niciun ajutor din partea bunicilor sau a bonelor. Nu şi-a neglijat nici cariera, deoarece cântă și acum.
Pandemia a fost o provocare pentru artistă, care a trebui să facă față găștii vesele formată din 5 copii: Serafim (12 ani), Casian (10 ani jumătate), Maria (8 ani jumătate), Emilian (6 ani) şi Anastasia (3 ani jumătate)
„De 14 ani de când m-am căsătorit, 80% din timpul meu îl dedic lor. Deci eram învăţată să fiu mai tot timpul cu ei, să fiu atentă la nevoile lor şi la o alimentaţie cât de cât sănătoasă, atât cât se mai poate în perioada în care trăim. Fiind 5 copii, nu au dus lipsă de socializare, de joacă, de fel de fel de activităţi creative, îi plimbăm mult în natură, la munte, la mare (părinţii mei sunt din Mangalia, aşa că avem marea la dispoziţie), îi ducem şi pe la mănăstiri – componenta aceasta spirituală face parte din felul nostru de a-i educa, credem că există o educaţie sănătoasă doar prin raportarea la divinitate.”, a declarat Raluca pentru Click!
Cântăreața și soțul ei sunt doi părinți împliniți și fericiți. Însă când a venit vorba despre un nou membru în familie, Raluca a oferit un răspuns ferm. „Iubim copiii cu toată inima noastră, i-am crescut cu multă iubire şi dăruire amândoi şi nu zicem nu dacă ar mai veni şi al şaselea. Dar deocamdată ne concentrăm pe cei 5. Ne e foarte bine aşa. E bine să îţi cunoşti şi limitele.”, a spus artista.
Angels a fost o formaţie de muzică pop din România, compusă din Raluca Ciocârlan şi Monica Ene, care au lansat în anii 2000 piesele “Aşa-s băieţii”, “Zăpăceşte-mă” şi “Toate fetiţele, mâinile sus”, Costi Ioniţă fiind cel care a format trupa. Trupa s-a destrămat, iar membrele ei au îmbrățișat cariere solo.