Tabu
HEALTH

Alăptarea scade riscul de boli cardiovasculare la mamă

Alăptarea asigură o anumită protecție contra bolilor cardiovasculare și accidentului vascular cerebral (AVC). Cu cât mama alăptează mai mult, cu atât beneficiul este mai mare, de până la 15 ani, arată un studiu realizat recent. Pentru binele mamei și al bebelușului, Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea timp de cel puțin șase luni.

În rândul femeilor care au avut o presiune sanguină sănătoasă în timpul sarcinii, alăptarea timp de șase luni sau mai mult crește semnificativ nivelul așa-numitului „colesterol bun” și scade cantitatra de grăsimi circulante.Hrănirea naturală reduce, de asemenea, grosimea arterei carotid, prevenind astfel accidentul vascular cerebral.

Autorul principal al cercetării, dr. Malamo Countouris, de la Universitatea din Pittsburgh, a declarat: „Studiul adaugă dovezile că hrănirea la sân a copilului este importantă nu doar pentru acesta, ci și pentru mamă. Alăptarea pare a fi cardioprotectivă la femeile care alăptează cel puțin 6 luni sau peste această perioadă, cu până la 15 ani.

Potrivit cercetătorilor, alăptarea stimulează și eliberarea hormonului oxitocină, care poate juca un rol important în scăderea tensiunii arteriale. Aproximativ 80% dintre copiii născuți în SUA sunt alăptați într-o anumită măsură. Tensiunea arterială ridicată în timpul sarcinii, cunoscută sub numele de preeclampsie, afectează în jur de trei la sută dintre mamele din SUA.

Experții au analizat 678 de femei însărcinate, de la 52 de clinici din Michigan, între anii 1998 și 2004. Femeile au fost apoi supuse unei evaluări de sănătate care a durat între 7 și 15 ani.  În decursul evaluării, femeile au fost întrebate cât timp au alăptat în timpul fiecărei sarcini. S-au măsurat, de asemenea, tensiunea arterială, colesterolul și nivelurile de grăsime circulante, precum și diametrul și grosimea arterelor lor carotide. Dintre participante, 157 nu au alăptat niciodată, 284 au alăptat timp de șase luni sau mai puțin, iar 133 au alăptat cel puțin o jumătate de an.

ARTICOLE SIMILARE

Deșeurile din plastic poartă bacterii periculoase în jurul lumii

Andreea Damian

Plimbarea în apă de mare este benefică pentru sănătatea ta. Cum se practică?

Andreea Damian

Obiceiul aparent sănătos pe care mulți oameni îl fac acasă și care crește riscul de cancer

Andreea Damian

TOPUL BOLILOR CARE VOR EXPLODA ODATĂ CU ÎNCEPEREA ȘCOLII

Andreea Damian

Care sunt șansele să rămâi însărcinată dintr-un ovul congelat

Andreea Damian

Lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu