Tabu
FASHIONSlider

Albastrul clasic, culoarea anului 2020 aleasă de Pantone, ne încurajează să ne dezvoltăm gândirea

Compania americană de culori Pantone a ales, miercuri, culoarea anului 2020. Albastru clasic sau Pantone 19-4052 este descrisă de Pantone drept „o prezență liniștitoare care insuflă calm, încredere și conexiune”. „Asociată cu întoarcerea unei alte zile, această culoare reprezintă confort”, au adăugat reprezentanții companiei.

În timp ce Coralul viu din acest an a fost o „animație și o afirmare a vieții”, culoarea anului 2020 „aduce un sentiment de pace și liniște spiritului uman, oferind refugiu”, potrivit companiei. Nuanţa încurajează optimismul.

Se spune despre albastrul cobalt că este asociată și comunicării, introspecției și clarității. Faptul că îmbunătățește concentrarea și contribuie la recentrarea gândurilor, în special în lumina dezvoltării accelerate a tehnologiei, sunt alte avantaje pe care le oferă această culoare.

„Trăim vremuri care necesită încredere şi convingere. Acest tip de constanţă şi certitudine este exprimat de Pantone 19-4052 Classic Blue, o nuanţă de albastru solidă pe care te poţi baza întotdeauna. Albastrul clasic ne încurajează să privim dincolo de evident, să ne dezvoltăm gândirea”, a transmis Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.

Pantone a fost fondată în anii 1950 ca tipografie în New York, care acum are sediul în Carlstadt, New Jersey, scrie dezeen.com. Începând cu anul 2000 a ales culoarea anului decisă în urma cercetărilor de prognoză a tendințelor efectuate de Pantone Color Institute. Culoarea anuală, care este anunțată în fiecare decembrie, este aleasă pe baza „ceea ce are loc în cultura noastră globală la un moment dat”.

Potrivit Pantone, albastrul clasic este deja utilizat în modă, design interior, textile și design grafic.

ARTICOLE SIMILARE

Bella și Gigi Hadid au transformat cărțile în noul accesoriu fierbinte al anului 2019

Dora Constantinovici

Cupping facial | Tratamentul de frumusețe care ajută la combaterea ridurilor

Andreea Damian

Pungile de cadouri Oscars conțin cremă de piele cu canabis și o perie de toaletă zâmbitoare

realitatea

Veste șoc în lumea fotbalului! Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez și-ar fi spus „adio”

Andreea Damian

Afla de la Alina Brailescu ce machiaj sa porti de Paste

realitatea

Andreea Bălan, din nou însărcinată? Imaginile care au stârnit o dezbatere aprinsă pe Internet FOTO 

Andreea Damian

Scrie un comentariu