Tabu
lifestyle

Albertina Ionescu, implicată într-un accident rutier pe DN 1

Albertina Ionescu a fost implicată într-un accident în lanţ, marţi, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti, autoturismul în care se afla prezentatoarea de televiziune fiind tamponat de o maşină care se afla în spatele său, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat pentru MEDIAFAX că cinci maşini s-au ciocnit pe DN1, la ieşirea din Bucureşti, în jurul orei 14.30, nicio persoană nefiind rănită.

Albertina Ionescu a confirmat, pentru MEDIAFAX, că a fost implicată într-un accident uşor, în jurul orei 14.30, precizând că accidentul nu a fost provocat de ea.

“Mergeam pe DN 1, în apropiere de intrarea în Bucureşti şi în faţa mea se produsese un accident în care erau implicate două maşini”, a spus Albertina Ionescu, precizând că a încetinit în timp util maşina pe care o conducea şi, văzând că nu poate să îşi continue deplasarea, a aprins luminile de avarie.

“Şoferul din maşina care se afla în spatele meu a reuşit să încetinească la rândul său la timp, însă cel din spatele lui a venit cu viteză şi a lovit maşina care se afla în spatele meu, care apoi m-a tamponat pe mine”, a explicat Albertina Ionescu.

ARTICOLE SIMILARE

Ce stiau parintii despre FLOAREA LEONIDA! Unde a crescut GIMNASTA – FOTO

David Beckham şi-a tatuat pe piept numele fetiţei sale – FOTO

realitatea

Inna, alaturi de iubitul ei, Stefan Lucian! Vezi cum arata acesta

Hainele lui Michael au fost vândute cu milioane de dolari

realitatea

Salt – Reteta chiftelei cinematografice in 8 pasi. Cu Angelina Jolie

realitatea

La scurt timp de la divort, Denis Stefan s-a casatorit cu bebelusa Cristina!

Scrie un comentariu