Tabu
CULTURELIFESTYLESlider

Alegeri Marea Britanie: premierul Boris Johnson spunea despre femei că sunt “vidre umede”

Au câștigat conservatorii cu tot cu Boris Johnson, poate cel mai misogin politician din lume după Trump dar a cărui victorie este cumva comparată cu cea a lui Margaret Thatcher, prima femeie aleasă în funcția de prim-ministru al Marii Britanii.

În Marea Britanie, sondajul la ieşirea de la urne, după alegerile de ieri, arată că premierul conservator Boris Johnson a obţinut majoritatea de care are nevoie pentru a finaliza Brexitul la 31 ianuarie. „Dacă rezultatele oficiale vor confirma previziunile exit-poll-urilor, Partidul Conservator va obţine 368 de locuri în parlament, ceea ce ar reprezenta cea mai categorică victorie de la cea repurtată de Margaret Thatcher în 1987.” transmitea RRA într-o corespondență de la Londra. Comparația cu Margaret Thatcher este chiar ironică într-un fel, data fiind problema cu misoginia de care e acuzat Johnson în nenumărate rânduri. Mai exact, într-o lume în care se vorbește din ce în ce mai mult despre egalitatea de gen, campania electorală conservatoare a fost foarte masculină: cu Matt Hancock și Michael Gove fiind cei mai vocali după premier. Iar faptul că toate femeile conservatoare care aveau un discurs cât de cât decent au părăsit partidul. Deși nu s-a pronunțat în campanie fățiș pe problema egalității de gen, dovezi despre opiniile lui Johnson despre femei pot fi găsite de-a lungul carierei sale. În 1996, în timp ce era jurnalist pentru Telegraph, Johnson a participat la o conferință a partidului Laburist și a scris un text în care trece în revistă calitatea „bunăciunilor” care erau prezente. În încercarea de a explica tendința femeilor de a se îndrepta mai degrabă spre laburiști (politic vorbind) decât spre conservatori Johnson sugerează că aceasta se datorează fie „eroziunii planificate a libertății masculine – cum ar fi încetarea dreptului de a bea în locuri publice”, fie din cauza „ Celei mai bizare promisiuni a laburiștilor, că femeile vor fi mai puțin respectate dacă Blair va ajunge la putere”.

El a concluzionat că motivul real pentru care femeile se îndreaptă către stânga este din cauza „nesatorniciei” lor naturale. De asemenea, Johnson și-a exprimat admirația pentru „bunăciuni” în birou, aducând pe biroul său un calendar Pirelli, care prezenta fotografii nud, în ciuda reclamațiilor colegielor de sex feminin. Mândrindu-se cu decizia sa, Johnson chiar le-a spus cititorilor Telegraph că acel calendar „a provocat ceva agitație”. Într-un text de rămas bun din Spectator marcându-și demisia, Johnson i-a oferit următorul sfat succesorului său. “Vei vedea o pereche de ochi negri care se uită la tine din celălalt colt al încăperii. Relaxează-te. Este doar Kimberly [Quinn, care era pe atunci editorul ziarului] cu câteva sugestii utile pentru stimularea circulației.” El l-a sfătuit pe succesorul său „dă-i două pălmițe la fund și trimite-o la plimbare”. Sonia Purnell, fostă colegă a lui Johnson, notează în biografia ei despre el: „În textele sale, femeile erau înfățișate fie drept niște „tute blondine” fie „niște prăbușite emoțional”

Într-un alt articol în care se plângea de reacția oamenilor la aflarea veștii morții Lady Diana, Johnson s-a lamentat: „Trăim într-o epocă în care feminismul este un fapt, în care faptul că te exprimi cu emoție în public îți aduce voturi”. „Prințesa este un simbol pentru fiecare femeie care s-a simțit vreodată nedreptățită de un bărbat”. Utilizarea de către Johnson a imaginilor sexuale despre femei a fost afișată cel mai proeminent în editorialul său din revista GQ, în care a trecut în revistă mașinile sale preferate de „agățat”. Când a descris experiența conducerii unui Ferrari F340, el a scris: „era ca și cum întregul ținut Hampshire s-ar fi pus pe spate și și-ar fi deschis picioarele lungi pentru a fi răvășit de armăsarul italian.”

În 2005, în timp ce făcea campanie pentru a deveni parlamentar conservator pentru Henley la alegerile generale, el le-a spus alegătorilor „votarea conservatorilor o vor determina pe soția ta să aibă sâni mai mari”. Și în 2012, în timp ce găzduia Olimpiada de la Londra în funcția sa de primar, Johnson a povestit despre experiența “magnifică” pe care a avut-o privind „femei semi-goale jucând volei pe plajă… strălucind ca vidrele umede”. Apoi, în 2013, Johnson a lansat Forumul Economic Islamic Mondial la Primăria Londrei. În calitate de primar a apărut alături de premierul malaezian Najib Razak, care a fost întrebat despre rolul femeilor în societățile islamice. Razak le-a spus jurnaliștilor: “Înainte de a ajunge aici, oficialii mei mi-au spus că cel mai recent raport universitar din Malaysia, o țară musulmană, arată că 68% dintre studenții din universitățile noastre vor fi femei” Boris l-a întrerupt sugerând că acestea: „Trebuie să găsească rapid bărbați cu care să se căsătorească”.

Boris Johnson a fost raportat anul trecut Comisiei de egalitate de șanse după ce a comparat femeile musulmane care poartă burqa cu „cutiile poștale” și tâlhari.

 

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Raicu, mesaj dur pe rețelele de socializare la adresa familiilor „perfecte”

Andreea Damian

Mădălina Ghenea, atracția serii la premiera filmului „House of Gucci”. Un covor roșu spectaculos!

Andreea Damian

Tunsori atemporale perfecte pentru această toamnă

Andreea Damian

Kylie Jenner și-a răsfățat mama cu un cadou de 250.000 de dolari

Andreea Damian

Trucuri pentru curățenia de primăvară. Pregătește-ți casa de Paște!

Andreea Damian

Cafeaua, un prieten necesar

realitatea

2 comentarii

Scrie un comentariu