Tabu
LIFESTYLE

Alergiile alimentare, boala la modă a secolului XXI

E ciudat ca, în secolul XXI, când omul nu își mai caută mâncarea prin pădure, riscând să dea peste plante toxice, alergiile să fie o boală la modă, scrie LiveScience.com. Cu toate acestea, chiar asta se întâmplă: numai în Statele Unite se înregistrează 11 milioane de astfel de cazuri pe an, dintre care 150 sunt mortale. Până în 2013, jumătate dintre locuitorii Terrei vor fi alergici, estimează organizațiile de sănătate, iar una dintre cauze este încălzirea globală.

O mare parte dintre aceste alergii sunt însă alimentare. Nu numai alimentele procesate sau dietele exotice sunt de vină. Laptele, ouăle, grâul, soia, peștele, untul de arahide fac din ce în ce mai multe victime în fiecare an.

În general, proteinele din mâncare ce ajung în sânge sunt percepute ca fiind inofensive, însă, în unele cazuri, sistemul imunitar nu reacționează cum trebuie și produce anticorpi care să le atace, declanșând în organism un șoc alergic. Fenomenul se produce și la nivelul subconștientului, subliniază antropologul american Meredith F. Small, de la Universitatea Cornell. Din ce în ce mai multe persoane asociază stresul și stările depresive cu alergii alimentare fictive. Răspândirea pe scară largă a alergiilor a făcut chiar ca mulți occidentali să inventeze anumite cazuri de intoleranță alimentară ca pretext pentru „chiul“.

Citeste integral articolul pe Cotidianul.ro

ARTICOLE SIMILARE

Horoscopul carierei în lunile de iarnă!

Un nou trend, mâncarea organică

realitatea

Antonia si Alex Velea au trecut la o alta etapa: Numai iubitii fac asta!

Răzvan Fodor şi-a “testat” soţia înainte de căsătorie! Vezi cum!

DANA PATRICIU isi calcula mostenirea chiar la cimitir

Revolut, ținta unui atac cibernetic. Datele utilizatorilor, compromise!

Andreea Damian

Scrie un comentariu