Alex Velea și Cătălin Măruță au ajuns la cuțite, după ce în trecut erau prieteni la cataramă. Solistul l-a acuzat pe prezentatorul de televiziune că ar căuta scandal cu orice preț și a promis că nu va mai călca niciodată în emisiunea acestuia.
Velea susține că nu există emisiune în care să nu fie prezentat într-un context negativ. „Mi se pare că în fiecare săptămână nu există emisiune în care să nu vorbească despre mine sau Antonia, dar într-un context nefavorabil nouă, un context nașpa, inclusiv momente în care le dă apă la moară ca să zică ceva nașpa. N-am ce să mai vorbesc cu Cătălin Măruță.
S-a mai întâmplat când chema rudele fostei mele soții ca să vorbească despre mine aiurea, după ce avusesem niște ani de prietenie. După aceea l-am măscărit și l-am înjurat pe unde apucam. A vrut să ne împăcăm, după care a sunat-o pe mama și i-a spus «doamnă, știți cum e, e ca într-o relație, am mai greșit». Și-a cerut un fel de scuze și am lăsat-o așa, după care și-a luat din nou filmul ăsta de cancanism, calcă pe cadavre. S-a dus prea mult, s-a dus prea departe. Este prea târziu”, a declarat Alex Velea, în podcastul găzduit de Speak, pe YouTube.
Mai mult, Velea a vrut să facă și o piesă cu Andra, soția lui Măruță, dar din cauza controverselor dintre ei artistul s-a răzgândit subit.
Recent, și Antonia a răbufnit pe rețelele sociale la adresa lui Măruță, pe care l-a acuzat că ar face o campanie de denigrare la adresa ei și a partenerului ei de viață. „Există o diferență între abuz și dorința de a face audienţă cu orice preț. Obsesia domnului Măruță (mare îmbârligător de fel) de a menționa numele meu și al lui Alex cu orice prilej se transformă treptat într-o campanie de denigrare a numelui nostru.
Este clar că el ne caută reacția, însă mai mult se face de râs. Inclusiv cei care aleg să răspundă la întrebările negative au o frustrare faţă de noi. Fiecare alege să iasă în faţă cu ce poate. Gratuit. Penibil. Răutate în prime time! Avem o plajă larga de artiști persoane publice și cu toate acestea întrebările se rezumă la Antonia și Alex Velea. De ce?”, a scris Antonia într-un Instastory.