Alina Laufer a născut marți dimineață prematur, un băiețel și o fetiță care, după spusele mămicii, sunt bine amândoi.
Soțul ei, omul de afaceri Ilan Laufer, a anunțat că micuții se află la incubator, deoarece s-au născut prematur, în timp ce Alina la terapie intensivă.
„Am devenit dublu tătic! Alina a născut în această dimineață, iar acum cei mici se află la incubator și Alina la terapie intensivă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol și mă rog în continuare să îi aibă în pază”, a fost mesajul transmis de Ilan Laufer.
Alina Laufer era însărcinată în aproape 30 de săptămâni și era internată la Maternitatea Giulești de la începutul săptămânii trecute.
„Vineri mi s-au rupt membranele, s-au fisurat, ieri am ajuns la spital (n.r. luni, 8 februarie). Am sunat doctorul, i-am explicat ce s-a întâmplat, mi-a zis să stau în pat, dar având în vedere că peste weekend nu m-am simțit senzațional, luni dimineață Ilan a sunat la spital și am venit aici, la Giulești. Eu credeam că mă lasă să plec acasă, nici nu mi-am adus bagaj, dar mi-au zis că rămân aici. Sunt la Giulești și sunt foarte mulțumită de sistemul de sănătate de stat. O să nasc prin cezariană, deși la prima sarcină cu Karina ( fetița de 12 ani pe care o are din prima căsătorie cu artistul Jorge), am născut natural.
Acum este inseminare, am sarcină cu gemeni și orice zi câștigată este binevenită! În luna aprilie ar trebui să nasc copiii. Acum am 29 de săptămâni, dar doctora mea mi-a spus că nu pare că urmează să nasc. Am rămas internată, totul este sub control, toți trei suntem bine, eu și copiii. Eu stau în pat, nu am voie să fac efort, iar sarcina trebuie monitorizată. Mi se administrează antibiotic ca să nu fac vreo infecție. Mi-am făcut ieri și testul Covid. Nu am contracții și nu există semne de naștere, dar nu știu sigur cât va trebui să stau aici sau dacă rămân până voi naște!”, a declarat săptămâna trecută Alina Laufer, potrivit Click.ro.