Au între 20 și 40 de ani și, după mai mult de un an de pandemie, au senzația ciudată că au îmbătrânit zece ani. Să fie acest oare un alt efect neplăcut al epidemiei?
„Am 40 de ani, dar mă simt de 70”, asta a răspuns Cătălina când a fost întrebată ce vârstă are. De ce? O pandemie, carantină națională două luni, restricții, șomaj tehnic. Absența unei vieți normale, monotone, au transformat-o. Nu mai există surprize, ne simțim captivi în corpul nostru, suntem mai obosiți. Și cu prietenii vorbim numai despre mâncare și sănătatea noastră, este deprimant.
Se întreabă ea, oare acesta să fie un efect al pandemiei? Avem un somn forțat, ne simțim mai înceți, trăim cu impresia că trăim ca un pensionar. Din cauza Covid-19, am închis viața socială undeva, în martie 2020, și ritmurile și-au pierdut din viteză. Bem un ceai de plante la un film pe Netflix, ne băgăm la somn mai devreme, unii dintre noi asociem aceste lucruri cu bătrânețea.
Un sentiment de schimbare
Totul provine, desigur, din imagini mentale, din ideea pe care o avem despre tinerețe și bătrânețe. Faptul rămâne că, în pandemie, viețile noastre se îndepărtează „de stereotipul vieții tinerilor”, comentează un psihosociolog specializat în relațiile interumane. Avem sentimentul că ducem o viață care, în reprezentări, este mai aproape de cea a pansionarilor”.
În această viață de adult există numai responsabilități, chiar dacă ai doar 20 de ani. Un fenomen mai puțin festiv, precipitat, de îngrădiri. Această bătrânețe „resimțită” de tineri după mai bine de un an de pandemie este legată de o imensă oboseală, o lume înghețată, o lipsă de orizont. Această repetare permanentă ne face să ne simțim blocați în obiceiuri. Pe de o parte, restricțiile de mișcare afectează creierul. Pentru prima dată, ne dăm seama că libertatea de mișcare reduce libertatea de gândire.