Bucurestenii care au caini dar nu ii declara risca sa fie amendati cu 3000 de lei. In sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti s-a decis ca persoanele care hranesc maidanezii sa nu primeasca nicio sanctiune, insa nu acelasi lucru se va intampla si cu cei care au acasa animalute si nu le sterilizeaza sau nu le declara.
“S-a instaurat o sanctiune de 3.000 de lei pentru persoanele fizice care nu declara cainii mai mari de patru luni, in termen de sase luni de la data prezentei hotarari. Exista si o taxa de 150 de lei care se aplica anual daca proprietarul nu este de acord cu sterilizarea animalului”, a declarat un consilier, citat de ziare.com.
“Avem multe rapoarte privind numarul de caini declarati de ONG-uri ca fiind sterilizati, iar la controalele desfasurate am gasit animale nesterilizate in adaposturi. De aceea, ONG-urile trebuie sa declare toate activitatile legate de aceste animale, in caz contrar ONG-urile fiind amendate cu 3.000 de lei”, a declarat coordonatorul de proiect ASPA, Razvan Bancescu.
O persoana fizica poate adopta fara taxa, anual, un singur animal, iar ONG-urile, 100 de patrupede.
Articolul anterior
Articolul următor