Cartea descrie drumul spre succes a unei mărci americane, lansată la începutul anilor ’90 în România, și arată cum o afacere poate avea succes chiar și în condiții defavorabile. Mai mult decât atât, cartea oferă o relatare la persoana întâi a modului în care un grup de antreprenori vizionari au trecut peste numeroase obstacole pentru a-și îndeplini cu succes misiunea.
“Încă din primele mele vizite în România, la începutul anului 1991, am simțit că ia naștere o poveste specială. Ideea înființării unei afaceri în România a venit inițial din partea a trei americani fără legătură cu lumea afacerilor, care au fost suficient de curajoși să călătorească în țară la doar câteva zile după revoluția din 1989. Am avut un sentiment puternic că, într-o bună zi, voi dori să scriu această poveste și să o împărtășesc cu publicul larg”, a declarat Aviad Meitar.
Concurs pentru studenții la Facultatea de Jurnalism și Åžtiințele Comunicării
Autorul a lansat și un concurs pentru studenții Facultății de Jurnalism și Åžtiințele Comunicării. Concursul constă în redactarea unui eseu al cărui subiect este comparația între mediul de afaceri din perioada post-comunistă și cel contemporan, din România. Câștigătorul va fi premiat cu suma de 3.000 de lei, rezultată din vânzarea acestei cărți în librăria Cărturești.
“Pentru a celebra lansarea cărții, am inițiat un concurs în rândul tinerei generații, care s-a născut imediat după revoluție, și nu știe multe lucruri despre cum se puneau bazele unei afaceri la începutul anilor ’90 în România. Cred că este un exercițiu bun pentru ei, nu doar să scrie, ci și să adune informații despre acea perioadă. Åži cine ar fi mai potrivit pentru acest lucru decât un viitor jurnalist”, a spus Aviad Meitar.
Despre autor
Aviad Meitar a fost președintele Quadrant Amroq Bottling Company Limited (QABCL), compania care a deținut în exclusivitate licența PepsiCo în România și Moldova, până la vânzarea de succes către PepsiAmericas, cel de-al doilea îmbuteliator PepsiCo din lume, în luna iulie 2006. Înainte de înființarea QABCL a fost responsabil pentru alte investiții ale fondului.
A absolvit Universitatea de Drept din Tel Aviv și deține un MBA în cadrul Boston University Graduate School of Management. Este în prezent președintele francizei Pepsi în Bulgaria.