Care-a fost pentru tine prima întalnire cu teatrul?
Un spectacol pentru copii de la Teatrul Național din Cluj. Foarte sărac, îmi amintesc și acum dresurile cu firele fugind ale unuia dintre actori. Asta a fost prima întalnire. Apoi, în gimnaziu, am intrat în trupa de teatru a școlii și am început să merg și la spectacole. Era perioada Victor-Ioan Frunză la Teatrul din Cluj – impresionantul Frunza; a! și minunatul Mihai Maniutiu de atunci. Cred că un spectacol semnat de Maniuțiu m-a făcut să mă îndrăgostesc de teatru: Săptămana luminată. Înca mi-e viu mirosul din mica sala și înca îmi crește pulsul când îmi amintesc duetul Melania Ursu – Viorica Mischilea.
Cum a fost și cum este actoria pt tine: întamplare, destin, carieră, meserie, dorință sau…?
Întamplare. O întamplare a destinului. Nu am considerat teatrul carieră niciodata.
Actoria e dragoste, e libertate, meșteșug, nu carieră.
Primul și ultimul examen în facultate: roluri, abordări, temeri, regrete, trăiri?
Primul examen… anul întai, semestrul întai, eram ca niște larve neputincioase, incercând să ne exprimăm, să ne arătăm, să fim buni, să fim remarcați. Ne consideram geniali, aveam păreri tranșante. Nu pot privi la momentul ăla decât cu tandrețe. La final două din marile iubiri: Martha în Neînțelegerea de Albert Camus – nu va ști niciodată profesoara mea, Cristina Pardanschi cât de recunoscatoare îi sunt pentru acest rol – și Natașa în Trei surori de Cehov. Au fost roluri iubite, lucrate, gândite mult și premiate. Sunt roluri cu care mă mândresc și acum.
Ești diferit ca actor acum în comparație cu momenetul în care ai ieșit din facultate? ce au schimbat anii de teatru propriu zis, în tine? (ca mentalitate, temperament, gen de abordare a unor lucruri)
Cu siguranță da. Eram mai curată, mult mai idealistă când am terminat facultatea. Anii în care am fost angajată m-au invățat că teatrul ca instituție nu e un loc căruia pot să-i aparțin, din păcate. Zic: din păcate, pentru că mi-ar fi fost infinit mai ușor. Dacă m-aș fi putut adapta, jucam mai mult, nu trebuia să mă zbat pentru fiecare minuscul act teatral – spectacolaș – pe care l-am făcut de atunci încoace, pe nervii și spinarea mea. Avantajul e că am lucrat texte care m-au interesat, m-au îmbogatit; și că sunt – înca – un actor viu și dornic să învete, să transpire, sunt un actor care nu știe cum se face un personaj dupa rețetă.
A existat vreun moment în care ai crezut că actoria nu e pentru tine? (Ti-era așa de greu, aveai îndoieli că o să reușești încât ai zis “nu pot face asta”)
Niciodata. Mi-am zis doar: când voi considera că nu mai am nimic de zis, sau că am obosit să fac teatru așa cum cred că trebuie făcut, voi renunța. Ce știu sigur e că se va întampla fără să trăiesc vreo dramă. Am avut norocul să joc, să demostrez și să îmi demonstrez. Nu am frustrări sau invidii, nu am regrete. Am fost cinstită și iubitoare cu meseria asta și voi fi pâna la sfârșit.
Care sunt ritualurile ori resorturile interioare care te duc înainte de un spectacol către ceea ce trebuie să faci în piesă?
Siguranța rolului bine construit îmi dă libertate și mă lasă să simt plăcerea fiecărui moment de pe scena. Ritual? Cu două ore înainte de spectacol sunt la cabină – dacă avem cabină, dacă nu, la locul unde jucam – și prin niște gesturi tot mai mașinale mă îmbrac, mă machiez, mă incălzesc fizic și vocal. Nu vorbesc cu nimeni, mă ascund undeva, într-un colt și tac. Nu mă gândesc nici la personaj, nici la text…încerc, de fapt să nu mă gândesc la nimic.
Din ce te încarci? Au fost serii de spectacole cu pauze așa de scurte încât doar la baie și o țigară aveați timp? În cazurile astea, de unde vine încărcarea/ motivarea?
Oboseala ajungi să o simți după. Când totul se termină și ai răgaz să iți tragi sufletul, atunci îți dai voie și să cazi, să tremuri, să ai dureri musculare, frisoane, transpirații reci. Am avut perioade în care după câte un tur de forță stăteam la pat câte o săptămana…ca și cum aș fi avut gripă… Despre cum te ții in frâu? habar n-am de unde vine puterea. Cred că datorită faptului că iubesc ceea ce fac.
Când n-ai chef, dispoziție, stare ca să joci o dramă, cum te mobilizezi?
Nu mi s-a întamplat niciodata să nu am chef, așa că nu știu cum să răspund.
Contactul cu spectatorii, alții decât prietenii apropiați. Au existat spectatori care au venit să-ți zica lucruri despre munca ta (de bine sau de rău)?
Au fost spectatori care au venit imediat după spectacol pentru autograf, de exemplu. În cazurile astea mă fâstâcesc și sunt încurcată. Au mai fost oameni care m-au revăzut dupa ani în contexte în care le era mai usor să îmi spună că le-a plăcut ce am făcut în spectacolul cutare…faptul că au reținut spectacolul și rolul meu, faptul că au ținut să îmi spună asta după ani m-a emoționat foarte tare. În niciunul din cazuri nu reacționez normal:))
Ai avut vreun partener(ă) de scenă care te-a influențat aăa de tare încât a scos de la tine lucruri pe care nu ți le imaginai (artistic vorbind, actoriceșteïŠ)
Cu siguranță m-a marcat cel mai tare întalnirea cu Ciprian Vultur. Am zis lucrul ăsta de nenumarate ori. Dacă nu era bucățica din Richard III – eu eram Lady Anne – în anul II, dacă nu îl aveam pe Cipri partener si pe Ovidiu Caița drept regizor, eu nu știu dacă ajungeam actriță.
S-a întamplat atunci ceva, un lucru care nu se învăța la școală, oricât de buni ar fi profesorii, oricât de dăruiți. Mi s-a întamplat lucrând cu acești doi oameni pe care nu i-am văzut de ani de zile, dar îi păstrez cu mine tot timpul.
Cu ce personaj de carte (dintr-o carte) ți-ar placea să te întilnesti?
Cu Habarnam. Printre papadii, cu Habarnam și cu mine cea de atunci.
Ce te caracterizează? Ce e important pentru tine?
Sunt contemplativa și iubitoare de oameni. Åži sper să rămân cât de contemplativă și de iubitoare de oameni se poate în lumea în care trăim.
5 carti, 5 piese de teatru, 5 filme, 5 oameni, 5 melodii care te-au înseninat, energizat, alinat, însotit, încantat… și de ce?
Asta sună a întrebare de oracol. 5 sau mai multe, mai mulți? Åži de ce nu imagini? Stii că sunt cărți, de pildă, pe care nu la mai știu, le-am pastrat doar câte o imagine sau câte un miros în minte? nu mi se potrivește intrebarea, e prea "de statistică" pentru mine, să nu te superi:) Ce pot să iți spun e că mintea mea e plină-plină de imagini, scene, colorate, amestecate, parfumate – cu cărti, oameni, filme, fotografii, sunete – si ele trăiesc armonios în mintea mea, nu pot să le împart în categorii și să fac cu ele un clasament.
Roluri abordate: cele mai dragi, cele mai grele, cele de care te-ai apropiat cu teamă, cele care ți-au adus cea mai mare satisfacție?
Cele mai cele sunt în general, cele care mi-au dat de furcă, m-au enervat la un moment dat, m-au urmărit și chinuit pâna le-am dat de capăt – sunt multe, aproape toate:)
Exista un numitor comunal modalităților în care te-ai apropiat de personaje? (tipar, stări, frustrari, vise, dorințe, context)
M-am apropiat întotdeauna fără să stiu "cum se face" personajul , cu teamă, căutând, uneori poate prea mult, înainte să îndrăznesc vreun gest. E un lucru de care m-am chinuit să scap pe parcurs…încerc să am mai mult curaj la primele repetiții.
Regizori cu care ai colaborat: întalniri, așteptări, impresii, regrete, sfaturi primite, satisfacții?
Am învățat câte ceva de la fiecare dintre ei. Am lucrat cu regizori mici și mari, sau, mă rog, mai corect – cunoscuți și necunoscuți. Am să dau mai multe nume, veți recunoaște câteva. Ovidiu Caița, Diana Aldea, Radu Nica, Gelu Badea, Sorin Militaru, Alexandru Dabija, Victor-Ioan Frunză, Anca Bradu. Iată câțiva. Sunt cei care au contat cel mai mult, probabil.
Simți că te privește lumea diferit (professional vorbind) pentru că nu ești din București? Simti că pierzi șanse profesionale (din același motiv)?
E normal ca oamenii să te priveasca curios sau chiar cu neîncredere când vii de altundeva, când nu știu ce poți. Se pierd și șanse, evident. Dar asta face parte dintr-un firesc pe care am învatat să mi-l asum. Aș proceda exact la fel în locul lor. Åži nu e vorba de discriminare:) e vorba de încrederea pe care e mai ușor sa o acorzi oamenilor pe care îi cunoști.
Există vreo piesă din Romania în care ți-ar fi plăcut să joci? Ce roluri ți-ai dori să joci?
Îmi doresc să joc în orice spectacol în care cred și care urmeaza să fie făcut. Iți spuneam că nu am regrete. Nu am nici dorințe speciale. Îmi iubesc meseria și atât.
Tentația emigrării: ți-ai dori să lucrezi într-o țara anume, pe o scenă anume din străinătate o bună bucată de vreme sau…toată viața?
Am lucrat și în străinătate. În orice limbă, în orice spațiu, actoria e la fel pentru mine, așa că răspunsul e:nu în mod special.
Te uiți la înregistrări ale pieselor de afară? Ce te impresionează cel mai mult?
Depinde de spectacol, am văzut unele foarte bune, altele execrabile:)
Teatru bun, teatru prost, actor bun, actor prost, regizor bun, regizor prost, scenariu bun, scenariu prost: definiții personale?
E greu să mă lansez în definitii. Artist: unul care nu știe, încă, tot, care caută, care iși dă voie să greșească, care iși asumă eșecul când e cazul și care se luptă să se automulțumească. Toate astea, peste o stăpânire pană la măiestrie a meseriei….cel mai greu e să fii măiastru și "începător" în același timp:) Scenariul bun e cel pe baza căruia se poate naște o lume. Iar teatrul bun… spectacolul care nu mai are nevoie de anexe explicative, care nu te lasă să te dezmeticești, care are o construcție inteligentă, fără sincope, care te răscolește mai profund decât știrile de la ora 5. E foarte rar, din păcate, teatrul bun.
Impresii de călătorie: locuri, scene, oameni, spectacole
Multe, multe și amestecate – pe blog am scris despre Oradea și Turda, despre Cluj și București.
Relația cu filmul/ vs teatru: răceala, iubire intensă, prietenie, vise, frustrări?
Filmul încerc să îl învăt acum. Din păcate, la Cluj, cursurile de actorie de film existau doar pe hârtie pe vremea mea. Actoria de film și actoria de teatru sunt atât de diferite, incât devine greu să le compari. Efortul e comparabil, dar e dozat altfel; modul de expresie e absolut diferit. Ce trebuie să fie acolo, indiferent că faci film sau teatru, e adevărul trăirii. Pentru că mă tot întrebi de vise: nu am vise legate de meseria asta. Sau mă rog, nu în accepțiunea generală: nu visez să ajung o stea, nici să joc un rol anume, nici să se scrie elogios despre realizarile mele. Am o speranță, mai degrabă decât un vis: să pot continua să îmi fac meseria așa cum cred eu că trebuie făcută – cinstit, fără cabotinism, curat, cu dragoste, cu inteligență și măsură.
Te–a tentat vreodata să faci extensie de la meserie și să scrii texte de teatru sau să regizezi?
Am avut niște tentative de scris, dar am renunțat. Nu am reusit să trec de nivelul ăsta foarte prezent în dramaturgia română contemporană – de prezentare a unei știri de la ora 5 cu oareșce sentiment. Adică, dacă aș putea să scriu, aș scrie texte care să abordeze teme mari, nu întamplare de la colț de stradă, după modelul pieselor de duzină din secolul XVIII. Sunt tentată să încerc să regizez, dar aștept să mai cresc:)
Proiecte personale și colaborari (în afara teatrului la care ești angajat/ colaborator) trecute, prezente, planuri?
În iunie am reușit să avem, împreuna cu niște – mi se pare ciudat să le spun așa – foarte tineri colegi, majoritatea înca studenti sau masteranzi la UNATC, un spectacol special la Ateneul Roman, în coregrafia lui Arcadie Rusu. A fost minunat să redescopăr prospețimea, vigoarea și dorința de lucru pe care doar tinerii încă nepătați pot să o aibă. E foarte probabil ca urmatoarele spectacole să se țină fără mine în distribuție, pentru că proiectul meu major de acum este o fetiță – minune care se va naște în ianuarie.
Unde te vezi peste 10 ani, de exemplu?
Nu știu. Nu îmi fac planuri pe perioadă nedeterminată:)) Oricum, idealurile mele s-au schimbat puțin în momentul în care am aflat că voi avea un copil. Probabil că peste 10 ani o să facem lecții în timp ce eu mă voi gandi la un rol…cine știe?
Ce înseamnă pentru tine succesul?
Pot să iți spun ce mă mulțumește, din punct de vedere profesional. Nimic nu se compară cu momentul când simți, în timp ce joci, că pentru câteva secunde publicul respiră odată cu tine. Sau fericirea actorului epuizat după spectacol, când știe că a spus tot, că nu mai e nimic de explicat, când se privește în oglindă și iși poate spune: bravo, cinstit, fără vanitate. Nu e o gluma. Sunt momente rare, magice, care mă țin încă legată de meseria asta.
Anca Dămăcuș sau ce va afla de pe google fiica ei peste ani
Data si locul nasterii:
02.08 1980, Cluj-Napoca
Studii:
1999-2003 Arta Actorului la Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca
Premii:
Martha in Neintelegerea de Albert Camus, regia: Cristina Pardanschi [stagiunea 2003-2004, Teatrul Municipal Turda]
premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar, TOPfest, Tg. Mures, mai, 2003
Natasa in Trei surori de A.P. Cehov, regia: Gelu Badea
premiul pentru cea mai buna interpretare feminina le Festivalul Primul Rol, Iasi, 2003
Proiecte:
aprilie-iunie 2007-coordonator al proiectului social Atelier in joaca, produs de Centrul Cultural Nicolae Balcescu in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Secator 4, Bucuresti
Ateliere:
Labo.mix – interactiunea dintre noile media si artele spectacolului )Bruxelles 1-15 iunie 2006 – Bucuresti 17-26 septembrie 2006) spectacole la Centrul National al Dansului Bucuresti, 24-26 septembrie
Master-class (Andrei Serban , Cluj, 2005)
Teatrul cinetic ( Tomory Peter , Bistrita, 2002)
Turandot. Commedia dell’Arte. ( Catalina Buzoianu , Cluj, 2000)