Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

ANCA PANDREA – gest socant la parastasul lui IURIE DARIE

La doi ani de la disparitia lui IURIE DARIE, sotia lui – despre care o parte a presei zice ca si-ar fi refacut viata, iar o alta sustine ca a innebunit, la propriu, de durere – a reusit sa socheze.

Anca Pandrea, despre care se spune că, oricum, trăieşte într-o altă lume, doar a ei, de când s-a stins Iurie Darie, a coborât ieri cu picioarele pe pământ pentru câteva ore. Timp în care i-a făcut pomana de doi ani actorului.

Exact în urmă cu doi ani, actorul Iurie Darie se stingea din viaţă după o grea suferinţă, la vârsta de 83 de ani. Ieri, Anca Pandrea, partenera sa, femeia care a fost alături de el până la ultima suflare, i-a făcut parastas.

Au participat zeci de apropiaţi ai familiei, dar regizorul Ducu Darie, fiul regretatului actor, nu şi-a făcut apariţia.

Un sculptor îi face bust din bronz

Cu faţa plină de lacrimi şi vizibil îndurerată, Anca Pandrea şi-a făcut apariţia, în jurul orei 11.30, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, acolo unde a fost întâmpinată de prieteni. Avea flori în braţe şi poze mici cu Iurie Darie prinse pe şapcă şi pe piept.

O dată ajunsă la mormânt, actriţa s-a sprijinit de crucea cavoului şi i-a cerut celui pe care îl numeşte sufletul şi viaţa ei să o ia şi pe ea, fiindcă nu mai poate să trăiască singură. Pe durata slujbei, actriţa a plâns încontinuu şi nu şi-a putut dezlipi ochii de la poza lui Iura aflată pe cruce.

“Încerc să nu mai plâng, dar nu pot să mă stăpânesc. Singura speranţă de care mă agăţ este că voi ajunge curând la el. Vorbesc tot timpul cu el”, a mărturisit Anca Pandrea la plecarea din cimitir, dezvăluind totodată că l-a rugat pe sculptorul Constantin Sinescu  să-i facă lui Iura un bust din bronz.

Acasă, i-a sărutat hainele şi pantofii

Ajunsă acasă, alături de preotul care trebuia să sfinţească atât mâncarea, cât şi lucrurile pe care ea urma să le împartă, Anca Pandrea a şocat cu un gest care i-a lăsat cu gura căscată pe cei aflaţi în cameră. Cu ochii plini de lacrimi, a luat hainele actorului în mână şi le-a sărutat. Apoi, a-ntins masa, aşezând pe ea toate bunătăţile care, susţine ea, îi plăceau celui pe care l-a iubit.
Mai mult: http://www.libertatea.ro/

ARTICOLE SIMILARE

Proiectul Rosie: cum iti alegi nevasta!

Mihaela Radulescu a ajuns la capatul rabdarii! “Nu v-ati prins ca de-aia sunteti urate si neiubite?”

DIETA KETO. Poti slăbi 20 de kilograme în 45 de zile!

Ce i-a spus mamei eleva dispărută, la întoarcerea acasă

S-au împăcat de dragul fetiţei? Antonia şi Vincenzo Castellano, împreună în Italia

SANDA LADOSI singura cu doi copii – sotul inchis

1 comentariu

Scrie un comentariu