„«Ciuleandra», adolescența și tinerețea mea în România par să se fi întâmplat acum o mie două sute de ani.“ Este „bucureșteancă de-adevăratelea“, cum spune ea, adică născută în București. Tatăl ei este maghiar născut la Timișoara și mama macedoneancă, născută în Grecia, la Thessaloniki. Anca Thomas este, de drept, un amestec de macedoneancă, grecoaică și unguroaică cu bunici din fostul Imperiu Austro-ungar. „Celor care-mi reproșează un caracter înfocat, le amintesc de genele moștenite de la bunicul din partea tatei, medic militar, ofițer în armata austro-ungară și de la cele moștenite de la bunicul din partea mamei, un fel de Avram Iancu, apărător al drepturilor omului din Munții Pindului.“
Se consideră artist plastic
Pe vremea când a plecat din țară era o răsfățată a publicului românesc. Era frumoasă, picta, restaura, juca în filme, mergea în turnee, apărea în reclame și reviste (de două ori pe coperta revistei „Cinema“)… Primele ei contacte cu cinematografia au fost filmele studențești ale colegilor surorii ei mai mari, Julieta Szony, actrița cunoscută mai târziu publicului românesc din „Toate pânzele sus“ sau „Felix și Otilia“. „Eu mă consider artist plastic. Nu pot să-mi permit să pretind că aș fi fost vreodată o actriță adevărată, dar recunosc că am avut șansa de a juca în câteva filme românești care au avut succes la acea vreme: «Burebista», «Ciuleandra», «Ziua Z», «Viraj periculos» și «Tănase Scatiu» al lui Dan Pița, când eram puștoaică.“
În salopetă de salahor și bentițe șic de la Paris
A terminat liceul și facultatea de arte plastice, specializându-se în pictură monumentală. Parte din vacanțele de vară și le petrecea restaurând picturile de pe zidurile mănăstirilor, iar în restul anului primea tot felul de propuneri de a juca în filme. Åži nu numai studențești. „În timpul filmărilor la «Ciuleandra» a fost perioada mea cea mai dură de lucru. În paralel făceam parte dintr-o echipă de restaurare cu care lucram la Brăila la refacerea Teatrului Maria Filotti. Treceam de la costumele cochete de pe platou, din epoca pariziană a personajului din film, la salopeta de muncitor, pe un șantier unde nu era încălzire centrală. Nu fac pe martira, eram cu toții în aceeași situație. Am locuit aproape doi ani într-o cabină de teatru și lucram pe schele, câteodată la minus câteva grade.“ În plină epocă ceaușistă, Anca Thomas era pe lista bună. Ieșea destul de des din țară la diverse festivaluri de film; nu departe, dar destul de aproape de Occident astfel încât întoarcerile ei să fie o garanție că nu are de gând să fugă din țară.
În plină epocă ceaușistă
„Eu nu fac parte dintre cei care își doreau cu orice preț să părăsească țara. Mă simțeam destul de bine la mine acasă, aveam prieteni, contracte mici atât în domeniul artelor plastice cât și ale filmului. Nu aveam niciunii mare lucru, eram egali.“ Primul filmuleț studențesc în care a avut un rol ceva mai important, la 17 ani, a fost semnat de Tereza Barta, operator fiind Vlad Păunescu. Datorită mamei, care este pasionată de artă și teatru, mergeam des la spectacole. La vremea aceea îmi doream ca într-o bună zi să devin regizor de film. Împărțeam această pasiune cu un amic foarte bun, regretatul Ovidiu Bose Pastină, cu care mergeam adesea la Cinematecă cu carnețele pe care notam secvențe și cadre pe care apoi le comentam îndelung.
Un contract temporar… pe viață
Apoi, printr-un concurs de circumstanțe, a plecat la Paris pentru un posibil contract temporar de lucru. Nimeni nu bănuia că Anca Thomas, Anca Szonyi la acea vreme, nu se va mai întoarce. Nici măcar ea. Ce ar fi putut-o reține acolo, când acasă avea familia, prietenii, simpatia regimului și o carieră în plină ascensiune? „În perioada aceea am trăit o poveste de dragoste cu un român din Paris, fapt care m-a făcut să prelungesc șederea mea acolo. Relația a fost un eșec, lucru care s-a dovedit a fi, în final, ideal atât pentru el, cât și pentru mine. Am intrat apoi în vria voiajelor. Tot ce-mi doream era să călătoresc. În niciun caz nu mă hotărâsem să rămân definitiv. De altfel, eu n-am cerut niciodată azil politic. Pur și simplu s-a întâmplat să îmi tot prelungesc șederea pentru că apăreau alte și alte priorități până când am rămas de tot. Așa a fost să fie.“
Anca Thomas vs Andie McDowell
Într-o zi a oprit-o cineva pe stradă și a întrebat-o dacă este manechin. Nu era și nici nu prea mai avea de gând să stea prin Paris. Totuși a răspuns invitației de a se duce la un casting. De-acolo s-au legat câteva contracte mici de film și publicitate pe care le-a onorat cu succes. „Pe aceeași filieră am câștigat un casting la Los Angeles. Urma să fiu partenera lui Bruce Willis, iar filmările aveau loc în Italia. De necrezut. Ajunsă la Roma, cazată într-un faimos hotel, cu două zile înainte de începerea filmărilor, echipa de producție a realizat că nu aveam nicidecum dreptul oficial-legal de a lucra pentru Statele Unite! Contractul a fost reziliat. Am crezut că înnebunesc de revoltă, supărare, decepție… În cele din urmă rolul meu a fost interpretat de Andie McDowell.
Consilier artistic la o galerie de artă
Dezamăgirea a fost uriașă, dar nu se putea întoarce încă în țară. Nu-și împlinise „norma“ de călătorii, iar pentru acest plan avea nevoie de o sursă sigură de venit. „Am aplicat pe un post de consilier artistic la o galerie de artă în Paris cu care am și semnat un contract pe un an de zile pentru a-i reprezenta în vânzările internaționale de obiecte de artă între Londra, Paris, New York. Acest lucru mi-a permis să obțin un statut legal în Franța.“ Lucrurile deveneau neașteptat de așezate, iar asta făcea ca întoarcerea acasă să pară din ce în ce mai îndepărtată.
Vogue, Mexic
„Într-o călătorie la New York l-am cunoscut pe Alber Elbaz, un creator de modă aventurier, de aceeași vârstă cu mine. Un prieten fotograf mi-a propus să le pozez, deși nu aveau bani să mă plătească, dar în schimb îmi garantau că avem șanse mari să apărem în anumite publicații de prestigiu. Ne făceam servicii reciproce. Ei aveau un model gratuit, iar eu vizibilitate. Am acceptat, deși nu aveam garanția că planul nostru va funcționa, și peste câteva luni, m-am văzut pe coperta patru a revistei Vogue, Mexic. Ani de zile nu am mai știut nimic de Alber Elbaz și ne-am reîntâlnit acum câțiva ani în Paris. Între timp devenise celebru și creator principal al casei de modă Lanvin.“
Cu tuaregii prin deșert
Adevărata provocare cinematografică a venit odată cu vânturile deșerturilor; rolul principal într-o coproducție franco-tunisio-algeriană, o poveste de dragoste fantastică despre un Romeo și o Julieta ai lumii arabe, Majnun și Layla. „Eu eram Layla. Am filmat cu tuaregi adevărați alături de care m-am simțit senzațional. Am zeci de poze de-atunci; de altfel, m-am și întors în deșertul algerian după filmări. Filmul a fost selecționat pentru a participa în competiția oficială la Veneția în 1989. Am avut șansa să reprezint Franța de această dată la Festivalul de Film de la Veneția și a fost fantastic. M-am simțit ca o adevărată vedetă. Eram pe afișe uriașe, lipite peste tot, am susținut conferințe de presă…“
Singură în Sahara
Pentru că își dorea să călătorească, iar destinațiile la care visa erau adesea exotice, a profitat în timpul filmărilor care au avut loc în Algeria, în deșertul Sahara, și a vizitat oaze și așezări tuarege, jumătate îngropate în nisip. „Eram într-o perioadă dificilă în viața mea și am descoperit, cu ocazia filmărilor, că deșertul mă remonta. De altfel, când m-am întors în Paris, totul mi s-a părut fals și straniu, vedeam Parisul ca pe orașul în care toată lumea încerca să pară altceva decât este, în care ținutele erau adesea opulente, sfidătoare, atitudini ridicole… Mi-am luat rucsacul și cu banii câștigați în timpul filmului am plecat într-o vacanță prelungită în deșert.“
Marea speranță a politicii franceze
„Pe cel care urma să-mi devină soț l-am cunoscut între filmări și întoarcerea mea în deșert, când tocmai primisem o propunere de la «Actors and Writters», o agenție foarte cunoscută în State. Contractul cu galeria la care lucram mi se terminase și nu intenționam să-l reînnoiesc. Speram să semnez un contract prin agenția de casting și să mă mut în America.“ Era momentul pentru o nouă schimbare. Dacă cineva i-ar fi spus că se va căsători cu Jean Pierre Thomas, nu l-ar fi crezut. Deși era o partidă bună: era deja un nume printre tinerii plini de idei în politica franceză de dreapta, avea la bază un doctorat în economie și la 28 de ani era deja alesul poporului în provincia Lorena (Vittel-Contrex).
Când s-a decis să plece, a rămas
„În momentul în care l-am cunoscut pe Pierre eram într-o perioadă în care consideram că bărbații sunt mai degrabă materie neglijabilă, voiam să mă concentrez numai asupra deciziilor care mă priveau numai pe mine. El m-a convins să mai rămân «puțin». După doi ani ne-am căsătorit și am devenit «o doamnă pariziană» cu un statut bine definit, cu participări și obligații sociale locale importante pentru cercul și domeniul de activitate în care se situau prioritățile profesionale ale soțului meu. În mod evident, Jean Pierre avea un important avans în coerența planului lui de cariră, așa că m-am decis să fac o paranteză în cariera mea. Mi s-a părut o alegere corectă.“
Soția lui Jean Pierre Thomas
„Eu și Jean Pierre Thomas ne-am căsătorit în 1993 și l-am însoțit în campania electorală. A devenit vicepreședinte al Provinciei Lorena, deputat și trezorier al Partidului Republican, apoi a inițiat Legea Fondurilor de Pensii care i-a purtat și numele. Pe plan mediatic, am avut nenumărate cereri de interviuri, apariții în presă, conferințe publice, eram invitați adesea în locuri reputate. Eu m-am implicat mult în acțiuni legate de biroul din Lorena, iar mai târziu în diverse opere de caritate. De câțiva ani sunt, de asemenea, o militantă în salvarea planetei. Vecinii mei de imobil cu fetița mea în frunte râd adesea când îi convoc la noi ședințe pentru trierea reciclabilă a deșeurilor menajere sau la vreo proiecție de film cu tema salvării Planetei pentru generațiile următoare.“
8 comentarii