Tabu
PEOPLE

Anca Țurcașiu a dezvăluit ce parte din propriu corp nu-i place

Arată impecabil la cei 50 de ani pe care i-a împlinit anul acesta și nu știm dacă vă vine să credeți dar Anca Țurcașiu are o parte a corpului pe care nu o place. Actrița și cântăreața a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care a povestit exact despre ce e vorba. Nu știm dacă îi vine cuiva să creadă că solistă și actrița Anca Țurcașiu ar avea o parte a corpului pe care nu o place. anca turcasiu si fiul ei desenVedeta care a trecut anul acesta printr-o despărțire, un divorț de soțul ei, a avut puterea de a publica un mesaj pe pagina ei de socializare în care povestește care este partea aceea din corpul ei. “Niciodată nu mi-a plăcut părul meu creț. Natural Întotdeauna am mers la coafor să mi-l întind. Până și caricaturiștii m-au văzut în starea mea naturală. Aici (a publicat o caricatură primită în care este alături de fiul ei, n.r,), alături de Radu”, a scris Anca Țurcașiu pe paginile ei de socializare. Noi și toți fanii vedetei spunem că este perfectă și că arată impecabil cu părul oricum ar fi el.

Întotdeauna am mers la coafor să mi-l întind. Până și caricaturiștii m-au văzut în starea mea naturală. Aici (a publicat o caricatură primită în care este alături de fiul ei, n.r,), alături de Radu”, a scris Anca Țurcașiu pe paginile ei de socializare. Noi și toți fanii vedetei spunem că este perfectă și că arată impecabil cu părul oricum ar fi el.

ARTICOLE SIMILARE

Renée Zellweger, în rolul lui Judy Garland, „diva bolnavă” de la Hollywood

Andreea Damian

Anamaria Prodan, decizie bombă: revine în presă – Cea mai puternică femeie din România se alătură trustului REALITATEA

Tabu Tabu

SIMONA HALEP, APARIȚIE DE SENZAȚIE LA NUNTA LUI IANIS HAGI

Andreea Damian

Serena Williams o înlocuiește pe Kendall Jenner în noua campanie Stuart Weitzman

Andreea Damian

Reacția lui Tudor Chirilă când un fan l-a fotografiat pe ascuns în metrou și a postat fotografia pe o rețea de socializare

Andreea Damian

Smiley a vorbit despre al doilea copil, după nuntă: „Îl primim cu brațele deschise”

Andreea Damian

Scrie un comentariu