Tabu
PEOPLESlider

Anca Țurcașiu, dezvăluiri uluitoare după ce a fost la un pas de moarte: „Mi-a pornit inima”

Anca Țurcașiu e una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România, însă puțini dintre fanii ei știu că aceasta s-a născut prematur.

Vedeta s-a născut în București, la Maternitatea Giulești, pe data de 8 mai 1970. La naștere, actrița avea doar 1,9 kilograme. Medicii i-au spus atunci mamei ei că vedeta nu mai trăiește și că au salvat-o doar pe ea. Din fericire, însă, nu a durat mult până ce artistei a început să-i bată inima.

S-a născut prematur

„Sunt născută în București, la Maternitatea Giulești, care e la câțiva metri de locul unde facem acest interviu, la 7 luni, cu 1,9 kg, iată că m-am dezvoltat totuși frumos. Având o placentă previa, mama a venit la spital, i-au spus că nu mai trăiește copilul și au salvat-o pe ea. Întâmplător, trântindu-mă prin cine știe ce loc, mi-a pornit inima. Adică a fost o șansă fantastică. Cred în Dumnezeu și cred că eu sunt aici cumva așa… simt că am menirea de a împrăștia ceva, de a lăsa ceva în urma mea. Atunci, mama a stat cu mine în spital câteva luni de zile și erau inundațiile din mai 1970, se revărsa Dâmbovița pe aici și îi era teamă că va alerga cu incubatorul la subraț. Bunica mea îmi croșeta căciulițe, fiindcă nu erau pe piață căciulițe atât de mici, pentru forma capului meu.”, a declarat Anca Țurcașiu pentru Viva.

Chiar daca mama ei a iubit-o enorm, Ancăi îi pare rău că nu a fost genul de părinte care să o și ia în brațe des sau să o sărute părintește.

„Mă întorc des în adolescența mea. Cred că am fost foarte cuminte, am avut o copilărie frumoasă, de care îmi aduc aminte cu drag. Mama nu mai trăiește, a fost o persoană care nu mi-a arătat iubirea foarte tactil. Poate că am tânjit după asta, dar m-a iubit enorm, nimeni nu a făcut-o ca mama. Am avut o relație destul de alergată cu papucii prin casă”, spunea Anca Țurcașiu la un moment dat despre mama sa.

ARTICOLE SIMILARE

Chef Cătălin Scărlătescu s-a întors pe platourile de filmare, după demisia de la Chefi la cuțite

Andreea Damian

Dana Rogoz, momente de fericire cu fiica ei

Tabu Tabu

Spania oferă tinerilor peste 18 ani 400 de euro pentru activități culturale

Andreea Damian

Loredana Chivu are cel mai frumos fund din Romania

Prințul Harry i-a fost necredincios lui Meghan Markle?

Andreea Damian

Ultima tendință ușor stupidă pe internet dar care creează dependență: gelatina

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu