Tabu
LIFESTYLE

Andreea Bănică, «tunată» cu peste 5.000 €

La cei 35 de ani ai săi, Andreea Bănică poate face oricând concurenţă unei adolescente, cu aspectul ei fizic. Deşi a născut în urmă cu patru ani, cântăreaţa arată ca un manechin, însă se pare că există şi un secret al siluetei ei de viespe şi al tenului ei impecabil.

Medicul Kasem Abu Bakr a explicat, pentru Click!, ce intervenţii ţi-a făcut solista. În primă fază, la nivelul feţei, Andreei Bănică i s-a făcut un tratament profund împotriva acneei şi a ridurilor, care a costat 1.800 de euro. Apoi, a continuat cu tratamente pe care le efectuează lunar, de reîntinerire şi hidratare cu laser, care costă între 300 şi 500 de euro.

La acestea se mai adaugă injecţiile cu botox, pentru ridurile de la ochi şi de la frunte, din şase în şase luni, pentru care plăteşte 300 de euro, pentru fiecare zonă în parte.

Silueta cântăreţei a suferit şi ea modificări esenţiale. Pentru o talie trasă prin inel, Bănică face „sculptură corporală cu laser”, pentru tonifiere, şi tratemente anticelulitice.

Astfel, pentru a scăpa de celulită şi grăsimea de pe braţe, coapse, abdomen şi picioare, artista scoate 600 de euro din buzunar, doar pentru o zonă, adică 2.400 de euro lunar. Nici aluniţele nu au scăpat de laserul plasticianului. Dr. Kasem i-a scos Andreei doar aluniţele care o deranjau cel mai mult, în funcţie de vestimentaţia pe care o are la concerte. 50 de euro costă înlăturarea unei aluniţe şi încă mai are de eliminat…

andreea banica 2

ARTICOLE SIMILARE

Ce scumpiri vin în 2022 pentru români

Andreea Damian

Cum să pleci singură în vacanță

realitatea

FLORIN PIERSIC – in pericol sa-si piarda vocea!

Bianca Brad: «Sufăr mult şi nu mă opresc din plâns!»

Iubita lui Horia Brenciu a ajuns de urgenta la spital!

Cuplu CELEBRU din Romania s-ar fi casatorit, pe ascuns, in America. Nimeni nu se astepta

Scrie un comentariu