In TABU de octombrie, de maine pe piata, pornind de la serialul “Suleyman Magnificul” de la Kanal D, i-am propus un rol de cadana ANDREEI MANTEA! Pictorial de Razvan Anghelescu, stil – Adi Popescu, interviu – Dan-Silviu Boerescu.
Pot fi reproduse maximum 3 imagini numai cu precizarea explicita, vizibila si functionala a link-ului www.tabu.ro.
TABU:Te-ai visat vreodată în palatul unui sultan?
ANDREEA MANTEA: Până în momentul de faţă am avut multe vise, dar niciodată nu mi-am imaginat cum ar fi să trăiesc în palatul unui sultan. Doar pe durata şedinţei foto am încercat să intru în pielea personajului şi săîmi imaginez cum ar fi fost. Este o experienţă mai mult decât interesantă săporţi atâtea haine şi bijuterii spectaculoase, efectiv reuşeşte să te transporte intr-o altă epocă, îţi modifică percepţia asupra ta dar şi asupra relaţiilor cu ceilalţi. Cred că era destul de plăcut să ai pe lângă tine o armată de servitori care să îţi ghicească gândurile şi să îţi îndeplineascăorice dorinţă, în orice moment. Dar nu mi-ar fi plăcut să fiu doar una dintre zecile de favorite din haremul sultanului, îmi doresc întotdeauna să am prim-planul. Consider că dragostea trebuie să existe între un bărbat şi o femeie, nu între un bărbat şi mai multe femei.
(…)
Dar viaţa ta: se schimbă şi ea? Eşti implicată într-o relaţie in acest moment?
Viaţa mea este tare interesantă! Anul acesta am trecut prin câteva schimbări majore…am rămas fără cea mai importantă persoană din viaţa mea, bunica, m-am despărţit de nişte colegi care îmi erau foarte dragi, am simţit din nou iubirea, dar, până să mă bucur de ea, am fost dezamăgită. Acum sunt din nou liniştită, chiar fericită, dar nuştiu pentru cât timp va dura starea aceasta de graţie. Doar Dumnezeu ştie.
Ce îţi place cel mai mult la un bărbat?
Aş vrea să regăsesc în el cât mai multă pasiune, mult respect şi încredere. Dozajul acestor calităţi este greu de precizat şi oricând pot apărea surprize care să contrazică flagrant regula. Dar în asta stă şi frumuseţea iubirii adevărate: nu ştiu cum, te ia mereu prin surprindere, uneori chiar te ia peste picior. (râde)
Ce îţi displace?
Să îi lipsească ce spuneam anterior. Fără atenţia celui de lângă mine, fără încrederea şi preţuirea din partea acestuia nu aş avea cum sămă simt împlinită. Dar şi fără pasiunea lui ar fi un dezastru!
Care e cel mai interesant compliment pe care ţi l-a făcut un bărbat?
Sunt foarte multe! Haioase, interesante, placute. Mă bucur de toate cu aceeaşi intensitate. Odată, am primit flori pe stradă, m-a bucurat gestul acelui fan, foarte civilizat, de altfel.
Dar tu ţi-ai pus vreodată problema să te măriţi?
Oho, de vreo 4 (patru) ori până acum, dar de fiecare dată m-am răzgândit! Cred ca atunci când îl voi întâlni pe cel cu care aş putea trăi tot restul vieţii, voi simţi foarte pregnant asta şi nu va mai fi loc de răzgândire ori de semne de întrebare sau vreun alt dubiu.
Când o să te măriţi, cum ai vrea să fie nunta ta? Discretă sau mediatizată?
Mi-aş dori ceva mai degrabă discret. Ceva simplu, special şi plin de romantism.
Ţi-ai dori să participi la nunta Angelinei Jolie? Ce ai face dacă ai ajunge acolo? Ai fura mirele?
I-aş învăţa să joace sârba, i-aş fura pantoful miresei şi DA, l-aş fura pe Brad Pitt! Să nu mă întrebi ce aş face cu Brad Pitt după aceea.
Ce meniuţi-ai dori la nuntă? Ce preferinţe culinare ai? Ce nu îţi place cu niciun chip?
Nu există mâncare care să nu îmi placă. Pur şi simplu, nu s-a inventat aşa ceva! Cu siguranţă, ar fi mai multe feluri pe care să mi le doresc la nuntă, dar aş respecta îm mare măsură traditia, nu stiu dacă aş vrea ceva neapărat sofisticat… Le-aş îmbina puţin pe cele tradiţionale cu cele surprinzătoare şi aş urmări cu mare interes reacţia invitaţilor. Şi, dacă nu o să le placă, nu-i mai chem, după aceea şi la botez!
Ce ştii să găteşti?
Iarăşi, nu stiu dacă exista vreun fel de mâncare pe care sănu ştiu să îl gătesc, cred că ţi-am mai povestit cândva despre aventurile mele în bucătărie. Cum apare ceva nou, cum încerc să prepar şi eu! Am incercat felşi fel de reţete din mai multe bucătării şi toate mi-au ieşit cu succes. Unele după mai multe încercări, ce-i drept, dar tot mi-au ieşit! Provoc pe oricine la un duel în bucătărie!
Ai gătit vreodată pentru partenerul tău?
Am gătit, gătesc şi voi găti mereu. Nu am cum să nu fac asta. Mă relaxează şi îmi place foarte mult să îmi petrec timpul în bucătărieşi să surprind cu felurile mele de mâncare familia, prietenii şi, când există,şi partenerul.
Faci şi prăjituri? Uimeşte-mă!
Bineînţeles că fac şi prăjituri: chec, salam de biscuiţi, negresă, cozonaci – de toate.
(…)
În condiţiile astea, nu mă pot abţine să nu te întreb: cum îţi menţii silueta? Ai urmat vreodată o dietă strictă?
Doar organismul meu ştie care îi este secretul. Nu am ţinut niciodată vreo dietă şi nici nu cred că voi ţine. Ador să mănânc orice poftesc, de la foie gras la slăninuţă cu ceapă, şi, chiar dacă va fi să ajung la 100 de kg, tot nu voi renunţa vreodată la mâncărurile mele preferate. Este o promisiune pe care i-am făcut-o sufletului meu. Sunt mult prea pofticioasă ca să ţin o dietă! …
RESTUL INTERVIULUI SI MAI MULTE IMAGINI IN TABU DE OCTOMBRIE,
DE MAINE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
6 comentarii