Tabu
lifestyle

Andrei Şerban ia sub aripă teatrul independent

Andrei Şerban nu e doar un fabulos regizor de teatru şi operă şi un generos pedagog, ci şi un patron al artelor. De aceea, cel mai titrat artist român a devenit, din acest an, preşedinte onorific al primului festival de teatru independent din Bucureşti, Undercloud, aflat în prezent la a cincea ediţie.

Festivalul acestui an are ca prime obiective renunţarea la elemente exterioare: decorul şi recuzita excesivă şi găsirea soluţiilor actoricesc-regizorale ingenioase care să faciliteze comunicarea simplă şi nealterată a emoţiei – atu incontestabil al performance-urilor live. “Festivalul e inspirat din viaţa oamenilor de azi şi îi inspiră pe oamenii de azi. Fără decor împopoţonat sau brizbrizuri inutile. Zice direct ce crede. E lipsit de pretenţii de etichetă. Le vorbeşte oamenilor pe limba lor, direct către minte si suflet”, povesteşte Chris Simion, directorul Festivalului Undercloud. Programul complet aici.

Găzduit de Clubul Ţăranului (Şoseaua Kiseleff 3), festivalul va avea loc între 3 – 13 septembrie şi va include spectacole livrate de Teatrul Act, Unteatru, Asociaţia Chatarsis, Garsoniera de Cultură, Ture T, Maşina de vise, Godot Cafe Teatru, Teatrul La Masă, Teatrul nu e o clădire, Compania de Teatru D’AYA. Juriul acestui an va fi format din Coca Bloos, George Ivaşcu şi Monica Andronescu.

ARTICOLE SIMILARE

Cele mai penibile FOTOGRAFII cu Mircea Badea!

Cher, dezgolită pe scenă

realitatea

Căsătorii și parteneriate gay

realitatea

PETRE CONDRAT, asistentul lui BOTEZATU, zice ca e nevinovat! Unde sunt tablourile furate din Olanda?

Eddie Murphy, victima unei glume mortale

realitatea

Mihai Bendeac a SLABIT 10 kilograme şi are patratele!

Scrie un comentariu