Ne este greu să îl catalogăm pe Andrej Pejic drept model masculin sau feminin, pentru că el lucrează pe ambele baricade. Există mulți oameni înzestrați cu frumusețe, unii fac o carieră din asta, însă foarte puțini pot să defileze atât la prezentările de modă pentru femei, cât și la cele pentru bărbați.
Andrej este unul dintre ei: un model masculin care a atras atenția în lumea modei datorită faptului că a reușit să poarte pe podium atât haine pentru bărbați, cât și haine pentru femei.
(stanga: Andrej in prezentarea Paul Smith; dreapta: Andrej in prezentarea Jean Paul Gaultier; foto: paulsmith.com/vogue.com)
Andrej este originar din Australia, însă s-a mutat la Londra dat fiind faptul că Australia nu era suficient de dezvoltată în industria modei pentru a-i putea oferi lui Pejic o carieră în acest sens.
În Londra a fost acceptat de agenția Storm, reprezentată Sarah Doukas, cea care a descoperit-o pe Kate Moss. Agenția a decis să îl afișeze pe Andrej atât pe tabela cu modelele feminine, cât și pe cea cu modelele masculine.
Câteva luni mai târziu, Carine Roitfeld, atunci editor-șef la Vogue Franța, decide să îl îmbrace pe Pejic în rochii, pentru unul din editoriale. De atunci, Andrej este norocosul model care se transformă în femeie pentru prezentările colecțiilor pentru femei și în bărbat pentru colecțiile masculine.
El spune că și-a lăsat genul deschis interpretării artistice, iar noi spunem că nu a greșit deloc: este pe drumul cu direcția succes!
Text: Ioana Bora
1 comentariu