Locuitorii Străzii Vânători din Adjud îşi mai amintesc încă de cele două fetiţe talentate ale familiei Burlacu, Angela şi Elena, şi cântecele lor vesele din grădină. Erau o familie simplă – el, mecanic de tren, ea, croitoreasă – dintr-un modest oraş de provincie. În toate interviurile, Angela subliniază că nu i-a trecut prin cap nici măcar pentru o secundă să facă altceva decât să cânte. A ieşit pentru prima oară pe scenă, în faţa unui public, la şase ani, cu o partitură a lui Brahms…
Un asemenea talent nu putea rămâne necultivat; încă de la 14 ani, fata cea izbitor de frumoasă a fost trimisă la internat, la Bucureşti, să facă Liceul de Muzică, apoi Conservatorul. În Bucureşti, şi-a întâlnit primul model veritabil: pe profesoara ei Mia Barbu, care a îndrumat-o cu o dăruire demnă de talentul tinerei artiste, deşi, iniţial, preda canto popular: „Când au venit ai mei din provincie la Bucureşti, să-şi înscrie fata la canto, ăia şi-au spus: Aha, e din provincie, deci nu poate să cânte decât muzică populară. Abia după ce m-a audiat, Mia Barbu mi-a spus că trebuie să cânt operă. Bineînţeles, am
zis eu”. (…) „Nu există interviu în care să nu vorbesc despre Adjud şi despre Mia Barbu”, va afirma, peste mulţi ani, cântăreaţa. „De câte ori fac o opţiune
în carieră, mă întreb ce ar spune Mia.”
S-a măritat încă din studenţie, de la 23 de ani, cu Andrei Gheorghiu, inginer, fiul reputatului violonist şi pedagog Ştefan Gheorghiu, „una dintre cele mai elitiste familii din Bucureşti”. Şi, deşi căsnicia n-a fost una de durată, Angela a ales să păstreze numele de familie al primului soţ ca nume de scenă. Cariera ei timpurie a fost susţinută cu multă afecţiune de oameni de televiziune ca Luminiţa Constantinescu – cea care i-a asigurat prima apariţie televizată – sau Iosif Sava. A absolvit Conservatorul în 1990, chiar după prăbuşirea dictaturii lui Ceauşescu; graniţele s-au eliberat brusc, iar tânăra artistă, care debutase în acelaşi an pe scena Operei Române din Cluj-Napoca, în rolul lui Mimi din Boema, a descoperit că întreaga lume îi stă la picioare. Întâi, a obţinut un sclipitor loc I la Concursul Internaţional Belvedere; apoi, cu o siguranţă de sine halucinantă, a decis că vrea nici mai mult nici mai puţin decât să cânte la
prestigiosul Covent Garden din Londra. Zis şi făcut. Angela era încă studentă când, cu o bucată de hârtie pe care se aflau câteva fraze în limba engleză,
rătăcea pe străzile Londrei, făcând fotografii cu magazinele pline de mărfuri şi de alimente, să le arate părinţilor şi, printre picături, întrebându-i pe
străini cum ajunge la Covent Garden. Şi, ca într-o poveste frumoasă, în faţa ei -a oprit un bărbat chipeş şi bine îmbrăcat, i-a arătat unde era teatrul, apoi,
după ce ea s-a îndreptat spre sala audiţiei, s-a trezit nas în nas exact cu bărbatul care-i dăduse instrucţiunile. Ghidul misterios era Peter Katona,
directorul instituţiei. Acesta a ascultat-o cu atenţie, apoi i-a oferit primul contract internaţional, distribuind-o în rolul Zerlina din opera Don Giovanni. Premiera a avut loc în 1992 şi a marcat naşterea unei noi vedete. Drumul spre glorie era larg deschis…
…CONTINUAREA povestii numai in revista TABU de noiembrie, acum la toate punctele de difuzare a presei!
