Angelina Jolie a fost prinsă de paparazzi într-o ipostază nouă pentru ea. Aflată la Veneția împreună cu familia, Angelina a fost fotografiată de paparazzi și pentru prima dată fața ei nu mai era impecabilă.
Pozele realizate arată două gâlme de piele sub ureche dreaptă. Din primele fotografii se pare că este vorba despre celebra intervenție "ribbon lift", cel mai popular lifting facial de la Hollywood și care constă în incizii sub urechi în care este introdus un țesut absorbant care, practic, trage de piele și o netezește. Avantajul acestei proceduri, care costă cam 6 mii de dolari este că îndreaptă atât pielea de pe față, cât și cea de pe gât. Madonna este una dintre beneficiarele unei astfel de intervenții.
Experții în chirurgie platică abordați de Daily Mail sunt de părere că, chiar dacă nu și-a făcut acest ribbon lift, Angelina a fost cu siguranță supusă unei intervenții chirugicale la nivelul feței pentru că altfel cele două excrescențe nu ar fi avut cum să apară peste noapte. Mai mult, respectivele gâlme au apărut pentru că operația ar fi pleznit.