Singurul festival de animație din București a adus, în prima sa jumătate, porții consistente de scurt și lungmetraje, doi mari invitați convinși că desenele animate made in Romania pot ieși din moarte clinică, benzi desenate, discuții și, nu în ultimul rând, cozi la ambele cinematografe unde se derulează Anim’estul, respectiv Scala și Elvira Popescu din Capitală.
Deschisă vineri seară cu una dintre cele mai discutate producții ale acestui an, “Waltz with Bashir”, docu-animația despre masacrul din 1982 de la Beirut participantă la Cannes 2008 (Competiție), ediția de anul acesta nu a avut până acum nici momente de umplutură, nici desene animate expirate, ba dimpotrivă, s-a updatat la mai tot ce mișcă în nișele acestui gen.
Dacă de trei ani încoace organizatorii încearcă să-i stimuleze pe animatorii români sau, mai degrabă, să creeze o breaslă mai activă, numărul spectatorilor care au venit la toate evenimentele de până acum arată că lucrurile stau din ce în ce mai roz. În afară de calupurile de animații înscrise în competiție și în celelalte secțiuni ale festivalului, Anim’est-ul cu numărul trei l-a adus pentru a doua oară la București pe animatorul John Dilworth, care, în fața unui cinematograf plin, a vorbit duminică seara despre cum desenul este, pentru el, o formă de autocunoaștere.
Desprins parcă din propriile filme, amestecând autoironia cu teoria creată pe propria piele, Dilworth a povestit și despre mesajele subliminale și glumele aproape insesizabile cu care-și impregnează animațiile, despre cum inventează personaje care să sfideze, din reflex, tabuurile media, dar și despre experiența sa inițiatică de la un simpozion din Brazilia condus de un șaman care le-a deschis participanților porțile percepției oferindu-le infuzii psihoactive.
"La un moment dat în viziunea voastră va apărea o cobră. Tot ce trebuie să faceți este să săriți în gura acesteia", le-ar fi spus șamanul. Făcând legătura cu faptul că în cultura egipteană mai toate lăcașurile erau străjuite de animale mitice, sfatul lui Dilworth este acela de încerca mereu să trecem de monștri…
Documentându-și discursul cu exemple din animațiile sale, de la “Dirdy Birdy”-ul cu care i-a sedus pe cinefili în urmă cu mulți ani, până la psihedelicul “Courage, the Cowardly Dog”, Dilworth a încercat, cu tot arsenalul lui de one-man-show, să-i convingă pe cei din sală că animația merită încercată, măcar de dragul subconștientului.
Dilworth s-a adresat în primul rând studenților și celor care își doresc să facă animație, sfătuindu-i să încerce să își lase imaginația și intuiția să lucreze. Animatorul a mărturisit că în cei 20 de ani de când face filme de acest tip, de foarte puține ori a ținut cont de un scenariu sau de un storyboard, preferând să lucreze "asociativ", încercând mai degrabă să se îmțeleagă pe sine, lăsând subconștentul să prindă contur în artă. "Eu sunt Dirty Birdy", a spus amuzat regizorul. "Arta mea nu este calcul, este intuiție și găsesc o plăcere deosebită în antagosnim, în comportamentul irațional, reflectat în personajele pe care le-am creat", a adăugat Dilworth.
Cel de-al doilea invitat de anul acesta, căruia i-a luat cinci ani să ajungă în România, prima oară fiind invitat la TIFF, este Bill Plympton, unul dintre animatorii americani independenți de referință, care a intrat în pâinea conferinței de presă de ieri în bermude și cu valiză, venit direct de la aeroport. Informal și relaxat, așa cum le stă bine creativilor, Plympton, venit la București cu lungmetrajul “Idiots and Angels” și cu scurt metrajul “Hot Dog”, a făcut totul ca la carte: și-a prezentat câteva desene originale, în creion, a făcut și o demonstrație de desen live – în preambului masterclassului desfășurat azi dimineață la Centrul Cultural American , a discutat despre strategiile de păstrare a independenței artistice, despre cum își concepe filmele și despre simpatia lui față de personajele imperfecte.
“Sunt animator independent, nu iau bani de la corporații și nici de la stat.
Îmi place la nebunie să fac desene animate și nu vreau să renunț la asta nici în ruptul capului, așa că, pentru a supraviețui ca independent, am început să vând și obiecte promoționale cu filmele mele, cărți de schițe sau desene originale. Åži nu-mi voi cere scuze nici pentru că fac filme amuzante.
Cele mai multe festivaluri preferă filmele profunde, care merg înspre zona socială sau care își propun să descopere mari adevăruri, dar eu am rămas la filmele amuzante”, a mărturisit Plympton la conferința de presă.
“Tarantino al animației”, cum mai este numit – analogie despre care a recunoscut că-l flatează – a povestit și despre cum se pot face filme de animație bune cu bugete mici (cu cele 150 de milioane cheltuite pentru “Wall-E” Plympton ar fi putut face, după propriile declarații, zece lungmetraje) sau despre animația europeană, insistând asupra mărcii Sylvain Chomet.
Următorul său film, la care lucrează deja, dar care nu are momentan un titlu, va păstra gustul pentru suprarealism dark și tehnica pe care deja și-a clasicizat-o, dar va muta focusul asupra problemelor sentimentale, discutând despre gelozie, lipsa de comunicare și iubirea autodestructivă.
Dacă până acum la Anim’est au fost proiectate scurt și lungmetraje din mai toate zonele și stilurile, de la drame de război elaborate, până la short-uri amuzante, romantice sau, dimpotrivă, cinice, din care n-au lipsit comentariile sociale, western-urile cu zombie, basmele în formule mai noi sau tradiționale, oferta festivalului va continua în același ritm, ediția de anul acesta aducând aproximativ 300 de proiecții.
Miercuri, 8 octombrie, se vor putea vedea, printre altele, la Scala scurt metrajele românești din competiție și “Idiots and Angels” al lui Plympton, iar la Elvira Popescu scurt metrajele din competiția pentru studenți, pentru ca în programul de joi să figureze Juan Pablo Zaramella, cel de-al treilea invitat special al festivalului, și un best of Animateka, festivalul de animație de la Ljubljana.