Tabu
CULTURE

“Anonimul- s-a dedublat

Începând din acest an, festivalul din Delta Dunării are două secțiuni competiționale: lungmetraj și scurtmetraj de ficțiune și de animație. Tot de anul acesta, “Anonimul”, care urmează să se desfășoare între 11 și 18 august, la Sf. Gheorghe, are și un nou selector, Ludmila Cvikova, după ce mandatul lui Alex. Leo Åžerban s-a încheiat în 2007. Ea este unul dintre selectorii Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, coordonator de programe la același festival și directorul artistic al Festivalului de Film de la Bratislava Artfilm. În competiția de lungmetraj au fost alese 9 pelicule, iar în cea de scurtmetraj, 72 de filme scurte de ficțiune și animație. Anul acesta, la selecția de scurtmetraj au fost înscrise aproape 300 de producții din 41 de țări, între care 26 de filme românești. Criticul de film Irina Margareta Nistor va propune o listă scurtă după vizionarea tuturor filmelor înscrise, din care, împreună cu Ludmila Cvikova, se va alcătui selecția finală a celor 72 de scurtmetraje rămase în concurs.
Cele 9 lungmetraje care concurează pentru Trofeul Festivalului, precum și juriile internaționale ale celor două secțiuni competiționale vor fi anunțate pe 1 august.

La festivalul din Deltă va fi lansat “Un bărbat urmărește o femeie”, film-colaj format din șapte scurtmetraje realizate de șapte tineri regizori români: Alexandru Mavrodineanu, Ciprian Alexandrescu, Ivo Baru, Cătălin Leescu, Paul Manolescu, Sorin Damian și Gabriel Achim.

Deși unite ca temă, cele șapte scurtmetraje sunt diferențiate ca realizare, fiecare regizor celebrând în stilul său misterul feminin văzut prin ochiul unui bărbat.

Ipostazele feminine surprinse în acest film-colaj sunt extrem de diverse: o tânără părăsită își uită portofelul într-un bar, prilej pentru barman de a o urmări prin tot Bucureștiul. Un medic oftalmolog urmărește la propriu o tânără pentru ochii ei frumoși.

Un profesor în vârstă contemplează sedus o frizeriță abia ieșită din adolescență. Nu lipsește nici bărbatul care visează la femeia perfectă.

Regizorul Cătălin Mitulescu joacă și el într-unul dintre filme, iar printre cei care au sprijinit în mod direct proiectul se numără Scott Hillier, președintele The European Independent Film Festival.

Citeste integral articolul semnat de Cristiana Visan pe Cotidianul.ro

ARTICOLE SIMILARE

Sărbătoritul zilei

realitatea

Roman scris de un român, ecranizat la Hollywood. Russell Crowe, în rolul principal

Andreea Damian

CONAF și Ministerul Educației și Cercetării au agreat pactul pentru educația antreprenorială

Andreea Damian

LOREDANA lui Smiley eliminata! CUM s-a intamplat!

Premiile Grammy 2021. Au fost anunţate nominalizările. Beyonce, lider de clasament

Andreea Damian

Dirty Dancing ar putea avea o continuare

Andreea Damian

Scrie un comentariu