ANTONIA IACOBESCU, exclusiv pentru TABU:
“Am plecat în America când aveam cinci ani. Am emigrat împreună cu părinții mei pentru că au vrut o viață mai bună pentru mine. De la nouă ani am luat lecții de canto și gândul meu a fost mereu la muzică. Le cântam tot timpul colegilor de la școală. Am început să fac modelling dintr-o întâmplare. Aveam 10 ani, mergeam pe stradă cu mama, un impresar m-a văzut și m-a întrebat „Nu vrei să faci niște cursuri de fotomodel?” Am început ușor-ușor să am succes, am apărut în reviste pentru copii și am ajuns să colaborez cu agenții mari din America: Lenz și Ford Models.
Acum doi ani am venit în țară pentru că ai mei s-au gândit că ar fi bine să-mi cunosc familia din România. Aveam 18 ani și a fost o perioadă grea de adaptare. A fost, cu adevărat, cel mai greu moment din viața mea. Nu cunoșteam pe nimeni, lăsasem totul în America, simțeam că am pierdut controlul propriei vieți. Aproape că am făcut o depresie, nu-mi plăcea să mai ies din casă, totul era în contrast cu firea mea. Sunt o persoană deschisă, plină de viață, așa era toată lumea în America. România îmi părea prea cenușie, lumea prea tristă, parcă își căra grijile în cârcă. Mi se spunea că se vede că nu am crescut aici pentru că zâmbesc mult. Am avut noroc cu doi prieteni care au fost lângă mine și cu părinții mei care se străduiau, ca și mine, să se obișnuiască aici.
În România am continuat foarte puțin cu modellingul. Apoi am avut șansa să-l cunosc pe Tom Boxer când un prieten comun ne-a făcut cunoștință. Cu o șansă de genul ăsta cu greu te întâlnești în America. După ce am cântat puțin împreună, și-a dat seama imediat ce gen de muzică mi s-ar potrivi cel mai bine. Cu el lucrez foarte bine și foarte repede, melodia Morena am făcut-o în patru ore.
Mă gândeam înainte că, atunci când închei un capitol în viață nimic nu va mai fi la fel, totul se prăbușește în jurul tău. Dar când am renunțat la modellig nu am simțit nimic de genul ăsta. Poate că ar fi trebuit, dacă ar fi fost o pasiune pentru mine. Atunci mi-a fost clar că nu ăsta era drumul meu. Sunt fotogenică, îmi place să apar în reviste și, cu modellingul puteam să fac câțiva bani în plus.
Când au aflat că mă las, prietenii m-au sunat să nu renunț la atâția ani de muncă, explicându-mi că aș putea să mai fac carieră în meseria asta. Cumva au dreptate, ca model nu am apărut niciodată pe coperta unei reviste, dacă aș fi continuat, aveam ocazia să o fac. Pentru prima oară fac ce-mi place cu adevărat, și mă simt extrem de liberă, de independentă, nu mai am în spate o agenție care să se ocupe de programul și de imaginea mea.
Îmi plac foarte mult concertele, e o stare incredibilă, vezi reacția sinceră a oamenilor, sunt doar eu pe scenă, eu cu publicul meu, eu pe propriile mele picioare. Culmea e că întotdeauna am avut emoții mari, parcă paralizam, când mă punea mama să cânt în fața familiei. Chiar și acum am aceeași frică, când prietenii îmi cer să fredonez ceva. Mai degrabă susțin un concert în fața a sute de oameni. Sunt o tipă foarte realistă, știu că mai am mult de muncă, că ăsta e abia începutul. Iau în continuare lecții de canto, pentru că nu vreau să mă opresc la muzica comercială pe care o fac acum.
Mi-ar plăcea sa cânt R’n’B, ceva în genul lui Beyonce, pentru că e muzica care mă emoționează cel mai tare, care se potrivește cu vocea mea. Încerc să cânt live la emisiunile la care sunt invitată pentru că vreau să demonstrez că am voce și că nu sunt doar o fetiță frumoasă cu o carieră confecționată peste noapte. Cele mai mari emoții le-am avut în prima emisiune, nici nu-mi mai amintesc care e, stiu că mă străduiam să vorbesc cât mai bine românește. Îmi era jenă că nu am scăpat de accentul ăsta american. La Maruță în emisiune, am zis că am un copil în stomac și am văzut comentariul unui telespectator care se întreba „În stomac?! Da’ ce l-ai înghițit?”
Am zile pline cu interviuri, apariții tv, concerte, abia dacă apuc să mănânc câte ceva, e o nebunie în jurul meu, dar pentru prima dată nu mi-e teamă, mă bucur cu toată puterea de tot ce-mi oferă viața acum. Cred că am învățat să nu-mi mai fie frică de schimbări, tocmai pentru că am trăit atâtea.
La începutul acestui an am aflat că sunt însărcinată și peste câteva luni voi pleca în Italia să nasc, așa că o să renunț o perioadă la concerte, la înregistrări, la tot. E ciudat cum s-au întâmplat lucrurile. Tocmai când am ajuns să am succes în muzică, trebuie să renunț la ea pentru altceva, să o iau din nou de la început, de data asta cu un copil. Dar sunt pregatită să o iau de la capăt și simt că de acum încolo o voi mai face de multe ori în viață.”
4 comentarii