Tabu
PEOPLESlider

Antonia rupe tăcerea după ce și-a făcut o nouă operaţie de mărire a sânilor

Antonia a avut parte de un început de an glorios. Nu numai că îi merge din punct de vedere profesional, dar s-a mutat cu familia ei în casă nouă, fiica ei s-a întors în ţară, iar operaţia de mărire a sânilor a decurs extraordinar de bine şi se vede acest lucru.

Tabu a stat de vorbă cu îndrăgita solistă şi a aflat cum se simte şi ce spune despre mărirea sânilor.

„Sunt foarte fericită că se întâmplă lucruri noi în vaiaţa mea, cariera mea profesioanlă merge ca pe roate, tocmai am venit din studioul de înregistrări unde am lucrat la noi piese. Lucrez şi la un album, va fi al doilea album al meu. Încerc să mă menţin, să am grijă de mine. Îmi plac contractele de imagine şi visul meu este să mă văd într-o reclamă pe un autobuz sau pe o clădire imensă, cum e cea de pe Calea Victoriei. De 20 de metri. Le-am bifat pe toate”, a mărturisit Antonia, potrivit tabuhighlife.ro.

Antonia pare mult mai frumoasă decât de obicei. „Nu m-am schimbat, am câteva trucuri de machiaj pe care le-am învăţat şi pe care le folosesc şi eu şi de aceea par mult mai schimbată. Sunt trucuri de fete. Am făcut şi o operaţie la sâni. Am simţit nevoia asta să îmi fac această schimbare pentru că făcusem operaţie înainte să îl nasc pe Achim. Am simţit nevoia să fac o schimbare, să împrospătez lucrurile pentru a mă simţi eu bine cu mine”, a declarat ea.

ARTICOLE SIMILARE

Avengers: un nou personaj – o super eroină musulmană în rolul Kamala Khan

realitatea

Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au găsit casa mult visată. Cum arată conacul din Bel Air, de 50 mil. $

Andreea Damian

Katy Perry a redevenit creștină pentru că este cel mai mare fan al Papei Francis

realitatea

Ducii de Sussex au decis unde vor petrece luna de miere

Andreea Damian

Ce au primit concurenții de la Survivor de mâncare cât au stat în Republica Dominicană

Andreea Damian

Cum arată Eugenia Șerban, după ce a învins cancerul

Andreea Damian

Scrie un comentariu