Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai iubite cupluri din lumea mondenă, dar și unul dintre cele mai longevive.
Cei doi artiști au ales să facă pasul cel mare, după mai bine de un deceniu de relație.
Antonia și Alex Velea au anunțat că se căsătoresc anul viitor. Trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, în urma căreia au rezultat doi băieți frumoși, au o carieră de succes.
Alegerea părinților spirituali a fost una ușoară, se pare. Nașii celor doi vor fi Lucian și Bianca de la Global Records, prieteni de-o viață cu ei.
„A fost perioada asta cu pandemia. Acum, toamna asta, ne doream iarăși să ne concentrăm pe treaba asta, nu am apucat să ne găsim o locație mișto. Nu știm nici pe cine o să invităm, știm doar cine or să fie nașii. (…) Lucian de la Global și Bianca. Suntem prieteni de-o viață, ei sunt și căsătoriți. Nu știu și cu lista asta, avem foarte mulți prieteni. Dacă ar fi să o facem așa intim. Am face-o noi cu părinții, cu nașii și cu încă două trei familii.
Mie mi-ar plăcea ca Antonia să fie foarte relaxată și fericită, să nu fie stresată”, a spus Alex Velea, la Xtra Night Show potrivit spynews.ro
Sursa: Tabu.RO