Tabu
CULTURESlider

Astronauta Christina Koch tocmai a stabilit un nou record pentru cel mai îndelungat zbor în spațiu

Christina Koch a stabilit un nou record pentru cel mai îndelungat zbor în spațiu realizat de o femeie în cadrul unei singure misiuni. Ea a petrecut 289 de zile la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Astfel, Koch a depăşit cu o zi precedentul record, stabilit de o altă astronaută americană, Peggy Whitson. „Recordurile sunt făcute să fie sparte”, i-a transmis Whitson pe Twitter. „E un semn de progres!”

În 2019, inginerul american a înregistrat nu mai puțin de două recorduri: primul, alături de prietena și colega sa Jessica Meir, pentru o plimbare spațială realizată de două femei, iar al doilea, cu doar câteva zile înainte de noul an, pentru cel mai lung zbor spațial realizat de o femeie.

Într-un interviu acordat pentru postul CBS, Christina Koch și-a arătat recunoștința față de predecesorul ei, care, în urmă cu mai bine de cinci ani, a participat la primul antrenament al ei.

„Peggy este eroina mea, care a fost, de asemenea, destul de amabilă să mă îndrume de-a lungul anilor”, a spus ea în interviu.

Este un lucru minunat pentru ştiinţă. Vom analiza alte aspecte ale felului în care corpul uman este afectat de microgravitaţie pe termen lung şi acest lucru este cu adevărat important pentru planul nostru de zboruri viitoare în spaţiu către Lună şi către Marte”, a subliniat Christina Koch.

NASA a felicitat-o pe Christina Koch prin intermediul unui mesaj pe Twitter.

Ea va reveni pe Terra în luna februarie, după 328 de zile petrecute în spaţiul cosmic la bordul ISS, cu 12 zile mai puţin decât recordul absolut pentru cel mai îndelungat zbor spaţial în cadrul unei singure misiuni, stabilit în 2016 de astronautul american Scott Kelly.

Cele mai multe misiuni NASA la bordul Stației Spațiale Internaționale durează aproximativ jumătate de an.

ARTICOLE SIMILARE

Casa Mița Biciclista se deschide pentru publicul larg

Andreea Damian

Iuliana Beregoi, colaborare inedită cu André! Cum sună noua versiune „Moșule, ce tânăr ești!”

Andreea Damian

Câştigător Chefi la cuţite 2023. Surpriză colosală, cine a plecat acasă cu 30.000 de euro

Andreea Damian

Portret al artistului la tinerețe: Daniel Alexandru Dragomir, coregraful care predă lecții de zbor spre alte lumi

Ciocîrlan

Bill Clinton a scris o carte plicticoasă care va deveni serial tv

Dora Constantinovici

Limba artificială îți spune dacă bei o băutură contrafăcută

Andreea Damian

Scrie un comentariu