Bradul Glam
Nu-i așa că ai zeci de mici obiecte adorabile adunate în casă, care nu-ți mai sunt utile, dar îți sunt foarte dragi? Ce-ar fi dacă le-ai pune pe toate drept podoabe în brad, și cu ocazia asta, ți-ai face timp să îți și amintești povestea fiecăruia? Ana Popescu (Secretar general de redacție) și băiețelul ei, Luca, au decis să își împodobească bradul cu „lucruri la mâna a doua, dar pe care le iubim și pot însemna mult pentru noi și, folosite altfel, le putem da rosturi și sensuri noi.” Sticluțele din cutia parfumată a Anei au fost accesoriile glam perfecte pentru un brad plin de senzații, arome și amintiri.
Bradul Sushi
Cine a spus că bradul de Crăciun trebuie să fie chiar un copac și să miroasă musai a conifer? Laura Cîrnici (Fashion editor), a realizat un pomișor arty din bețe de bambus cusute manual. Poți să găsești și tu unele asemănătoare în magazinele pentru decoarțiuni interioare, sau, ca variantă poți folosi și bețișoare pentru barbeque.
Print cu scorțișoară
Alexandra Zabunov (Designer de interior) a ales să se întoarcă la vremurile în care aroma de portocale era sinonimă cu sărbătorile de iarnă. „O ghirlandă din hârtie cu miresme de ghimbir, scorțișoară, turtă dulce, măr copt, nuci. Imprim-o și tu cu amintirile Crăciunului copilăriei tale. Poate împodobi atât un brad verde, cât și un brad confecționat de tine, un simplu con de hârtie albă, de exemplu“. Nu-ți trebuie decât hârtia de la un ambalaj, o foarfecă și… cât mai multe gânduri decupate.
Bradul Budoar
Cum se confecționează un brad foarte kinky ? Cu inventivitate și pragmatism. Nușa Bordei (Brand manager) și Sandra Păduraru (Art director), au avut nevoie doar de un tel (îl poți recicla după ce faci prăjituri) și câțiva bureți din bucătărie, pe care au aplicat bucăți de sticlă de Murano pentru un plus de culoare și strălucire. În vârful bradului, în locul îngerașului, tronează două pene chic și deloc cuminți.