Tabu
lifestyle

Cine A PROFITAT de Catalina PONOR, de la Irinel la Becali!

Sportiva de 25 de ani a abandonat gimnastica la finalul lui 2007, însă apariţia în viaţa ei a unor oameni precum Irinel Columbeanu sau Gigi Becali a determinat-o să revină spre sport, scrie www.adevarul.ro, intr-un senzational articol de sinteza.

Cătălina Ponor şi-a încheiat cariera cu fruntea sus, obţinând o medalie de argint la sol şi una de bronz cu echipa. Moral, se poate considera medaliată cu bronz şi la bârnă, dar sentimentele filo-americane ale arbitrilor, stârnite de un antrenor româno-american, au împiedicat-o să-şi pună şi distincţia la gât. Oricum, evoluţia şi performanţele Cătălinei Ponor pot fi o lecţie de viaţă pentru orice sportiv.

Cătălina a început gimnastica la Constanţa, oraşul natal, unde a fost remarcată de Bellu şi Bitang, care au adus-o imediat la lotul naţional. Era în 2002, iar viitorul avea să dovedească că antrenorii au avut fler în privinţa ei. Doar doi ani mai târziu, la Olimpiada de la Atena, din 2004, Ponor a cucerit trei medalii de aur, iar comparaţiile cu Nadia Comăneci au început să curgă. Visul frumos al gimnastei, alimentat de medaliile europene şi mondiale câştigate, s-a frânt însă în 2007, din cauza unor probleme la coloana vertebrală, ce păreau de nerezolvat.

A fost imaginea firmei lui Irinel columbeanu

Cum numele Ponor vindea bine în perioada respectivă, ofertele de reprezentare s-au înghesuit la uşa ei. Primul care a profitat de ea a fost Irinel Columbeanu. În mare vogă pe atunci în lumea tabloidă, Iri a venit cu propunerea de a-i oferi materiale de construcţii în valoare de 100.000 de euro pentru ca Ponor să-şi ridice o casă la Constanţa. În schimb, campioana olimpică urma să devină imaginea firmei lui Columbeanu. Gimnasta şi-a respectat partea de înţelegere, dar Irinel s-a dat la fund când a trebuit să facă plata.

Servea fursecuri la palatul lui Gigi Becali

În primăvara lui 2008, Cătălina accepta funcţia de director de imagine al Fundaţiei Umanitare Gigi Becali. “Orice om de valoarea ei e bine-venit lângă mine. Cătălina Ponor e un bun naţional”, spunea latifundiarul Stelei, care i-a oferit Cătălinei un salariu de 5.000 de euro pe lună şi îi plătea chiria la un apartament în Piaţa Victoriei. „Am acceptat oferta domnului Becali pentru că vreau să mă implic cât mai mult în actele de caritate pe care acesta le face”, a replicat sportiva. A urmat o experienţă de câteva luni, timp în care Ponor a fost „pusă în valoare” de patronul Stelei, inclusiv la ziua lui, sărbătorită la celebrul palat din Aleea Alexandru, unde Ponor a servit invitaţii cu pişcoturi şi şampanie. Lanţul de apreciree s-a rupt la finalul anului, când Becali a anunţat că nu e normal ca ea să câştige cât Bicfalvi, iar Cătălina a înţeles mesajul şi a plecat. Evident neplătită de câteva luni.

Antrenoare în America

Cum nici prin cap nu-i trecea să revină în activitatea competiţională, Cătălina avea nevoie de un viitor, care să-i asigure o stabilitate financiară. Din acest motiv, în 2009, după ce şi-a susţinut licenţa la Educaţie Fizică şi Sport, a traversat Oceanul pentru a lucra la sala patronată de Teodora Ungureanu şi Sorin Cepoi, undeva la 50 de kilometri de New York. „În ţară, ca antrenor, aş fi câştigat 7-8 milioane de lei, de aceea am plecat în SUA. Mi-a plăcut viaţa de acolo şi cum se comporta lumea cu mine. Pot să spun, şi o spun cu mare regret, în altă parte sunt mult mai respectată decât în România. N-am rezistat însă din cauza distanţei, mi-era mereu dor de ţară”, a povestit Ponor.

Revenire după patru ani şi probleme la inimă

Experienţa americană, derulată pe parcursul câtorva luni, i-a spus Cătălinei că locul ei e în sala de gimnastică. „Îmi lipsea sala, îmi lipseau antrenamentele, şi chiar şi cantonamentul. Mi-au lipsit concursurile în special, şi chiar îmi doream să revin.

M-am uitat aşa, în urmă, şi am spus că, dacă sunt alte gimnaste, din alte ţări, care pot să facă gimnastică la vârste destul de înaintate, de ce să nu fac şi eu la fel?”, s-a încurajat Cătălina, care în 2011 s-a întors în sala de gimnastică. A contat şi faptul că antrenori la lot erau tot Bellu şi Bitang, reveniţi şi ei după o pauză de cinci ani. Primele antrenamente au fost un calvar, făcea mereu febră musculară şi, cum se spune, „se întorcea cu cearşaful”. Nu s-a lăsat doborâtă dintr-atâta şi nici măcar de o malformaţie la inimă, care îi provoca tahicardie. O mică operaţie pe cord a ajutat-o, la fel cum, „exigenţa şi muştruluielile” cuplului Bellu – Bitang au ambiţionat-o.

Cătălina nu mai era însă puştoaica de 20 de ani, care se lăsase în 2007. Nici măcar din punct de vedere fizic. S-a lăsat cu 1,55 metri şi 48 de kilograme şi s-a reapucat la 1,60 metri şi 51 de kilograme. Din fericire, durerile la coloană s-au ameliorat odată cu creşterea ei. Primul concurs, Mondialele de la Tokyo din 2011, i-a adus dezamăgire. Locul 7 la bârnă şi cam atât. Perspective cenuşii şi pentru România, care a venit fără nicio medalie, după 30 de ani.

Putea fi la trei Olimpiade

Ţelul Cătălinei Ponor era însă Londra. A doua Olimpiadă din carieră. Putea fi a treia, caz unic în gimnastica românească, dacă n-ar fi abandonat înainte de Beijing 2008. Cătălina a intrat însă în topul de aur al gimnasticii, fiind protagonista unei reveniri spectaculoase, încununată cu două medalii. Cu lacrimi în ochi, şi-a anunţat retragerea, dar şi-a luat şi o piatră de pe inimă.

„Am dat tot ce am putut şi plec fără regrete”, a spus ea.

5 medalii la Jocurile Olimpice a câştigat Cătălina Ponor: 3 de aur în 2004, un argint şi un bronz în 2012.

CV: Cătălina Ponor

Data şi locul naşterii: 20 august 1987 la Constanţa

– Este legitimată la CS Dinamo

– Are 1,60 m şi 51 de kilograme

Medalii olimpice: 3 aur, 1 argint, 1 bronz

Mondiale: 2 argint, 2 bronz

Europene: 7 aur, 2 argint, 1 bronz

ARTICOLE SIMILARE

Castiga un set de bijuterii

TOP 10 vedete feminine care au făcut sex cu femei

realitatea

DANIELA CRUDU: Ce si cat mananca! / FOTO

realitatea

Ghici cine!

realitatea

BIANCA DRAGUSANU mutilata de un fost iubit! FOTO cu urmele oribile ramase de la agresiune!

Cu dricu’ la Piatra Neamţ

1 comentariu

Scrie un comentariu