DJ-ul suedez Avicii i-a cucerit pe români cu muzica sa. În 2015, pe Cluj Arena, peste 60.000 de oameni au dansat pe ritmuri electronice la Festivalul Untold. Moartea sa, la doar 28 de ani, i-a îndurerat pe fani.
Spectacolul, care a durat o oră şi jumătate, a fost însoţit de jocuri de lumini, fum şi focuri de artificii, iar Avicii a prezentat majoritatea pieselor sale, care au fost cântate şi de public.
Printre cei prezenţi la concert s-a numărat şi primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, împreună cu soţia sa, Oana, edilul recunoscând că este fan Avicii şi că are ca ton de apel pe telefonul mobil una dintre piesele artistului.
Avicii a făcut spectacol pe Cluj Arena, dar nu a reușit să îi depășească pe Dimitri Vegas & Like Mike, cu toate că a atras un număr mai mare de oameni. Avicii a urcat pe scena la miezul nopții și a avut un set compus din melodii din 2014, multe cunoscute de marele public, fiind comerciale, potrivit stiridecluj.ro.
În plus, artistul nu a scos aproape niciun cuvânt pe scenă, părând că se grăbește să plece cât mai repede și publicul îl încurcă în planul său. Publicul ar fi dorit o comunicare, lucru care ar fi creat o legătură cu artistul de pe scenă, ar fi secționat show -ul și ar fi creat atmosfera de concert.
Iată câteva imagini cu artistul de la Festivalul Untold 2015!
Avicii a murit vineri după amiază în Oman, a anunțat impresarul starului. DJ-ul avea 28 de ani. „Cu profund regret anunțăm pierderea lui Tim Bergling, cunoscut sub numele de Avicii. A fost găsit mort în Muscat, Oman vineri după-amiază, 20 aprilie. Familia este devastată și cerem tuturor să respecte nevoia de intimitate în această perioadă grea. Nu vor mai fi făcute alte comentarii”, a anunțat impresarul starului, potrivit TMZ. Detalii legate de decesul muzicianului nu sunt încă cunoscute.
În 2014, Tim Bergling a dat semne de oboseală și a anulat concerte, explicând că nu se refăcuse după o operație de apendicită, iar în 2015, a anulat reprezentanții invocând nevoia unei „meritate pause”. Muzicianul a decis în 2016 să renunțe la show-uri, motivându-și decizia prin dorința de a face „mai multe” lucruri în viață. În trecul, muzicianul s-a luptat cu dependența de alcool, fiind spitalizat de două ori. Înainte de a-și anunța retragerea din muzică, starul se număra printre cel mai bine plătiți DJ din lume, câștigând 28 de milioane de dolari în 2014, potrivit Forbes.
Dj-ul și producătorul Tim Bergling, cunoscut sub numele Avicii, a fost un DJ, remixer şi producător muzical. S-a născut pe 8 septembrie 1989 în Stockholm, Suedia. În 2012, Avicii s-a clasat pe locul 3 în topul anual „Top 100 DJs“ publicat de către revista DJ Magazine, iar în 2013 a repetat performanţa. A fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy, în 2012 pentru piesa „Sunshine“ în colaborare cu David Guetta şi în 2013 pentru piesa „Levels“.
Avicii a avut un album de studio, „True“, lansat în 2013, unul de remixuri, în anul următor, „True (Avicii By Avicii)“, şi două compilaţii lansate în 2011, „Avicii Presents Strictly Miami“ şi „The Singles“. În 2015 a lansat al doilea său album de studio, „Stories“. În 2014 şi 2015 a susţinut două turnee mondiale, „True Tour“, respectiv „Stories World Tour“, când, pe 31 iulie 2015 a susţinut un concert la Cluj Napoca, în cadrul UNTOLD.
Chiar dacă principala sa muncă o reprezintă melodiile electronice sintetice, EMI a scos o versiune vocală a melodiei lui „Bromance”, intitulată „Seek Bromance”. „Seek Bromance” a ajuns în top 20 în mai multe țări incluzând Belgia, Franta, Olanda, Regatul Unit și Suedia.
De asemenea a mai remixat și single-ul Nadiei Ali „Rapture” de pe albumul ei „Queen of Clubs Trilogy: Onyx Edition”. În octombrie 2010, Avicii a semnat cu echipa europeană A&R si EMI Music Publishing, considerată a fi una dintre cele mai mari patru case de discuri.
În 2011, melodia sa în colaborare cu David Guetta, Sunshine, a fost nominalizată la Grammy la categoria cea mai buna piesă dance. Melodia sa „Penguin” a fost preluată de Leona Lewis pentru cântecul ei „Collide”. Această preluare nu a fost autorizată de către Avicii și a dus la controverse, iar Avicii a încercat să blocheze publicarea melodiei cântăreței. Totuși, aceste controverse au fost rezolvate în afara judecătoriei cu reprezentanții celor doi producători declarând: Leona și Avicii vor lucra împreună la al patrulea single Collide.
În 2011 Avicii a scos „Levels” (preluând un sample din melodia „Something’s Got a Hold On Me” de Etta James), care a ajuns în top zece în India, Croația, Bosnia, Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda și Regatul Unit, iar în Ungaria, Norvegia și Suedia a condus topurile.
1 comentariu