Încă nu mi-am revenit din mirarea pe care am simțit-o cititind o știre despre cum Ayn Rand – pe numele său adevărat Alisa Zinovyevna Rosenbaum (despre care știam că a fost o persoană toxică) – născută într-o familie înstărită din Rusia s-a ocupat și cu turnătoria acelor scriitori și regizori considerați comuniști în America. Din stenograme ale unor audieri FBI din 1947, aflăm că printre martorii considerați decătre FBI ca fiind „prietenoși” cu capitalismul au fost Gary Cooper, Walt Disney și Ayn Rand. Înainte de mărturia celei din urmă, FBI o consultase oricum pe Rand pentru un raport enorm, de 13.533 de pagini, intitulat „Comunist Infiltration of the Motion Picture Industry” (e publicat online aici), unde scria: “Scopul comuniștilor de la Hollywood nu este producerea de filme politice care pledează deschis în favoarea comunismului. Scopul lor este să corupă filmele non-politice – prin introducerea unor fragmente de propagandă întâmplătoare în povești nevinovate și să îi facă pe oameni să absoarbă principiile de bază ale colectivismului prin lipsa unei direcții și implicării.”
Rand și asociații ei disecau filmele postbelice cu o ură care ar fi de râs dacă n-ar fi atât de absurdă în ceea ce privește filmele care ridicau ceea ce Rand numea, cu dispreț, „omul de rând”. Unul dintre filmele identificate ca fiind deosebit de periculoase americanismului a fost filmul clasic al lui Frank Capra It’s a Wonderful Life, un film care astăzi pare construit chiar pe baza valorilor naționaliste americane – angajamentul față de familie, răscumpărarea prin credință, mulțumirea cu viața modestă a orașului mic, etc. Adică ce critica Rand pe atunci ca fiind comunism se regăsește acum în toate filmele conservatoare și ultra-capitaliste de Crăciun
Însăși motivația lui Capra despre realizarea propriului său – așa cum este citat în The Los Angeles Times – îți arată că a fost departe de el gândul că ar vrea să promoveze un paradis al lucrătorului/angajatului comun ci dimpotrivă, Capra se orienta spre regăsirea credinței: „Există doar două lucruri care sunt importante”, spunea el, „Unul este să se consolideze credința individului în sine și în propriile sale puteri (adică fix conceptul capitalist self-made), iar celălalt, chiar mai important acum, este să combată o tendință modern spre ateism.”
Dar în analiza FBI – și, probabil, la sugestia lui Rand – povestea personajului principal George Bailey a fost acuzată că manifestă mai multe tendințe subversive. Acuzațiile sunau cam cum sună acum acuzațiile reprezentanților de dreapta necitiți și ignoranți de la noi și de pretutindeni: „Scrise de simpatizanți comuniști”, „Încearcă să instige la războiul de clasă” și „Demonizarea bancherilor”. Asta din urmă mi se pare cea mai tare mai ales că existau mai multe surse care afirmau că filmul reprezenta o încercare destul de evidentă de a discredita bancherii, un truc obișnuit folosit de comuniști. Adică Dickens, Balzac, aproximativ toți scriitori clasici de valoare și care trăiseră și scriseseră cu mult înainte să se nască Rand sau comunismul erau și ei un soi de comuniști în viziunea ei și a sfertodocților care o luau în serios. Dar cea mai gravă acuzație era cea venită din partea unei alte surse, cea care compara filmul lui Capra cu un film rusesc numit Scrisoarea, difuzat în SUA cu cincisprezece ani mai devreme decât filmul It’s a Wonderful Life. Asta era ceva considerat îngrozitor. Majoritatea surselor care își tot dădeau cu părerea se pare că erau prieteni de-ai scriitoarei.
În orice caz, Rand – foarte la modă după succesul romanului său The Fountainhead – a tot completat raporturi pentru FBI. Dar cel mai amuzant este că deși ea o tot dădea înainte cu inepțiile despre filmul lui Capra, criticii îi criticau acestuia filmul pentru că ar fi fost mult prea dulcegăros și că promovează până la absurd „ideologia capitalistă americane”. Însă pentru Rand și adepții ei, precum și pentru J. Edgar Hoover și paranoia lui, niciun film nu părea – oricât de celebrant al mitologiei naționaliste americane ar fi fost – destul de bun în glorificarea capitalistilor eroici, ignorând conflictele de clasă și minimizând luptele „omului de rând”. Dar na, proștii de ieri și de azi pot să găsească subversiune socialistă chiar și în acte de caritate specifice unei sărbători până la urmă consumeristă.
În fine, filmul lui Frank Capra – It’s a Wonderful Life – este filmul tipic de Crăciun, cred că l-am văzut de zeci de ori în copilărie și este unul dintre cele mai cunoscute și appreciate filme din lume. Ayn Rand este în continuare una dintre cele mai proeminente apărătoare ale pieței libere și capitalismului sălbatic, adorată de conservatori și libertarieni a fost, în ciuda succesului celor două cărți ale sale ignorată de lumea academică care are bun simț. A reușit să se facă cunoscută mai ales după ce a lucrat pentru campania electorală din 1940 a republicanului Wendell Willkie – un om de afaceri care și-a dorit să devină președinte exact după modelul Donald Trump. Avea fani ciudați care o imitau în felul în care se îmbrăca ea sau imitau diferite caracteristici fizice ale personajelor din cărțile sale – practic un soi de sectanți. Mai recent, probabil pentru că și climatul politic de așa natură – cu toți conservatorii câștigând peste tot în lume, o nouă modă a apărut și o mulțime de oameni și-au făcut tatuaje cu diverse citate din cărțile lui Ayn Rand – cel mai popular fiind de fapt întrebarea “Who is John Galt?”.
A prins și la noi, evident. Nu știu cum o fi sau ce te-ar determina totuși să-ți tatuezi pe corp ceva spus de o colaboratoare ale serviciilor secrete în goana ei după o recunoașterea refuzată de către lumea academică și promotoare a pieței libere în același timp, probabil e o senzație.