Vineri, 13, se ştie, e ziua malefică în care se declanşează forţele neprevăzute ale ghinionului universal. Cohorte de pisici negre sunt eliberate să bântuie străzile, guvernele votează legi sinistre (oops, s-a întâmplat pe 11, dar tot pe acolo 🙂 ) şi Lars von Trier visează un nou film catastrofal despre sfârşitul lumii. Anulaţi zborurile cu avionul, achiziţiile imobiliare sau plimbatul câinelui, încuiaţi-vă în casă şi pândiţi să nu vă cadă lustra-n cap. Buhuhu.
Cea mai diabolică faţă a mea. Şi, fără legătură, un intervievat al meu, n-aveţi voi treabă.Mai citiţi chestia asta? Chiar dacă v-am avertizat că o să aveţi ghinion? Hm, sunteţi irecuperabili. Atunci, hai să povestim puţin.
Ştiaţi ce e triskaidekafobia? Probabil că nu ştiau nici aceia dintre voi care o aveau. Este vorba de teama superstiţioasă de numărul 13, specifică, am crede noi, babelor de la ţară şi vânzătorilor de fiare vechi cu amănuntul şi cu strigături.
Şi totuşi, dacă am crede asta, ne-am înşela amarnic, pentru că superstiţia vine din multiple direcţii religios-mitologice. La creştini, Cina cea de Taină a avut loc într-o vineri, iar cel de-al treisprezecelea comesean a fost chiar Iuda. Exact în aceeaşi zi, Isus a fost răstignit pe cruce. Iată ceea ce se poate numi ghinion autentic.
În cazul vikingilor, Loki, zeul cel pervers şi intrigant şi eroul preferat al tuturor trupelor de death metal scandinavice care se respectă şi vor să arate că rag cultural, nu random, era al treisprezecelea zeu al Valhallei.
Turcii, popor radical, lesne vărsătoriu de sânge nevinovat, au decis: 13 e număr cu ghinion, deci să i se taie capul. Cum, n-are, că e doar un cuvânt? Bun. Îl scoatem din vocabular. Zis şi făcut.
Şi în Persia antică a apărut o ceremonie numită Sizdahbedar, care, în traducere liberă, ar însemna “Să ne descotorosim de ziua de 13”. Tradiţia vine încă de pe vremea marelui rege Jamshid (erou mitologic care, se zice, ar fi inventat şi vinul, deci un fel de Ştefan cel Mare al lor – se ştie doar că Ştefan cel Mare al nostru a inventat sexul, iar înainte de el, oamenii se înmulţeau prin diviziune celulară. 🙂 ). Numai că, în calitate de mare rege legendar inventator al vinului, Jamshid înţelegea să se descotorosească de ghinion printr-o megapetrecere monstruoasă de tip festival în aer liber, în ideea că râsul şi veselia alungă spiritele rele şi, mai presus de toate, Demonul Secetei. Ceea ce e foarte just, zic eu. Uscăciunea e neplăcută, indiferent unde o simţi. Iată ce se poate numi ghinion autentic.
Încă citiţi asta, deşi v-am avertizat că vă va paşte vaca cea neagră a ghinionului? Hm. OK, e pe răspundere proprie.
Şi totuşi, s-au întâmplat nişte lucruri neplăcute în zile de vineri, 13. Pe 13 octombrie 1307, într-o zi de vineri cu câţiva norişori zburdalnici, regele Filip al IV-lea al Franţei a pus să fie arestaţi mii de cavaleri templieri, pe care i-a acuzat abuziv de tot ce i-a trecut prin cap, de la trădare la homosexualitate, şi i-a torturat până când şi-au făcut coming out-ul. Restul s-au supărat atât de tare, încât au fondat masoneria.
Pe 13 septembrie 1940, Hitler a programat operaţiunea Blitz, care a constat practic dintr-un bombardament surpriză al Palatului Buckingham. Partea cea mai ghinionistă a Palatului a fost Capela, care a fost nimicită în urma atacului.
Iar pe 13 septembrie 1996, a murit marea legendă a muzicii rap, Tupac Shakur, dar asta nu se pune, pentru că muzica lui va dăinui în veci în urechile noastre. Insist: ghinion autentic.
Iată ce numesc eu premoniţie.
După cum ziceam, ghinionul e real. Conform lui Donald Dossey, cercetător al folclorului şi fondatorul Centrului de Management al Stresului din Asheville, Carolina de Nord, economia SUA înregistrează pierderi de 800 – 900 de milioane de dolari în zilele de vineri, 13. Cum aşa? Pentru că oamenii se închid în case şi nu semnează contracte. Din nou, ghinion autentic.
4 comentarii