Casa Cleopatra Trubețkoi
Adresa: Calea Victoriei nr. 194, sect. 1
Datare: prima jum. sec. XIX; modif. 1886
Protecție: Lista Monumentelor Istorice 2004, cod B-II-m-A-19874
Pe partea dreaptă a Căii Victoriei, la nr. 194, aproape de capătul dinspre Piața Victoriei, aflăm o casă care nu iese aproape deloc în evidență nici prin proporții, nici prin înfățișare. E o clădire mai degrabă modestă, dacă e să o comparăm cu celelalte mult mai răsărite și mai impunătoare care o înconjoară: Palatul Nababului, casa avocatului Costică Dissescu, casa Grădișteanu-Ghica sau cea care a aparținut mai întâi lui Filip Lenș și apoi lui Gună Vernescu, unul dintre membrii fondatori ai Partidului Liberal. Spre Calea Victoriei casa arată o fațadă simplă, lipsită de opulente ornamentații, vopsită în galben-pal.
Deasupra, pe fronton, se poate desluși, înscrisă într-un medalion, monograma utimului proprietar, bogatul negustor Zaharia Nenciu. Aceeași literă – N –o vedem și pe feroneria porții ce deschide cale spre curtea interioară, în capătul căreia, pe o palmă de loc râd în soare crăițe, gladiole și condurași. Interioarele, servind drept sediu unei asociații guvernamentale sunt mai degrabă cenușii, înghesuite și văduvite de lumină.
Cine ar putea crede ca aici a concertat odinioară inegalabilul Franz Liszt? Sau că aici au locuit două dintre cele mai rafinate și elegante femei ale protipendadei bucureștene din veacul al nouăsprezecelea?
Prima a fost Cleopatra Trubețkoi, fiica lui Costache Ghica (zis Brigadierul deoarece servise în armata Rusă unde căpătase gradul de general de brigadă), soră a doi domni, Grigore Ghica IV și Alexandru Dim. Ghica, devenită prințesă prin căsătoria cu Serghei Trubețkoi, un prinț foarte avut din Rusia. După cum o arată un portret de epocă, dar și o veche fotografie, ajustată în tempera, recent descoperită în colecțiile Academiei Române, Cleopatra Trubețkoi era o femeie foarte frumoasă, cu „un obraz alb ca laptele, încadrat de zulufii unui păr negru și mătăsos“, așa cum o descrie George Potra în cartea sa, „Din Bucureștii de ieri“. După moartea soțului ei, a locuit o vreme la Paris unde își deschisese un salon literar, frecventat chiar de Lamartine. Revenită în țară a a cumpărat casa de pe Calea Victoriei pe care a renovat-o și redecorat-o și pe care a mobilat-o luxos, urmând moda pariziană. Cultă și foarte manierată, și-a continuat și aici preocupările artistice, deschizând în casa sa un salon literar unde se asculta și muzică aleasă. De altfel, oaspete de seamă i-a fost, între decembrie 1846 și ianuarie 1847, marele pianist Franz Liszt, care poposise pentru scurt timp în Principate, în călătoria sa spre Sankt Petersburg (la Iași avea să-l cunoască, impresionat, pe Barbu Lăutaru).
După moartea prințesei în anul 1878, casa e cumpărată de un negustor de origine probabil bulgară, pe nume Nenciu, a cărui fiică, Nyka, născută la Craiova, era socotită de Gheorghe Crutzescu cea mai „elegantă femeie din Bucureștii sfârșitului veacului trecut“. Femeie extraordinar de frumoasă, înclinată spre lux, dar și nestatornică la fire, ea a fost căsătorită de mai multe ori, trecând și prin multe alte aventuri. Despre extravaganțele ei povestește același Gh. Crutzescu în cartea „Bucureștii de altădată“, spunând lămurit că Nyka „avea nu numai cingătoarea muscalului asortată cu culoarea rochiei pe care o purta, dar și căptușeala trăsurii“. Fix la ora cinci după-masă ea se urca în luxosul ei landou, comandat la Paris și ieșea în plimbare la Åžoseaua Kiseleff, pentru a fi admirată și a stârni invidia protipendadei.
Text de Calin Colacel