Colecţia Haute Couture toamnă-iarnă 2012-2013 a marcat debutul la casa de modă Christian Dior al noului Director de Creaţie Raf Simons. Viziunea noului “couturier” este, de fapt, o reinterpretare modernă a universului Dior inspirată din stilul architectural al lui Christian Dior, unde regăsim o eleganţă minimalistă.
Machiajul pentru prima colecţie Haute Couture toamnă-iarnă ‘12-’13 sub semnătura lui Raf Simons a fost realizat de Tyen şi Pat McGrath. Make-up artiştii au optat pentru machiajul ochilor la un look Tehnicolor, puternic pigmentat. Culori aprinse, argintii şi fluorescente menite să pună în evidenţă ochii, alese special „pentru a evidenția siluetele desenate de Raf Simons.” Pentru a pune în valoare ochii, genele au fost îmbrăcate în mascara negru şi pudrate cu pigmenţi de culoare, iar sprâncenele au fost periate şi creionate discret pentru un efect natural.
In rest s-a optat pentru un ten mat şi uniform, iar pomeţii au fost evidenţiaţi discret cu un blush în nuanţe de roz, în timp ce buzele au fost machiate în culori intense de roşu-portocaliu sau roz, conturate cu un creion neutru şi pentru un efect mai puternic s-a aplicat o nuanţă mai închisă sau mai deschisă de roşu pe porţiunea din centrul buzelor.
Un look fresh care nu putea fi completat mai bine decât de o manichiură nude, folosind o nuanţă bej rozaliu (Dior Vernis Nude Charnelle 115) şi de o coafură lejeră. Părul a fost coafat cu o cărare impecabilă pe mijloc, iar pentru o textură modernă cu aspect sănătos şi natural, nu s-a folosit deloc fixativ sau alte produse de styling. Aceste coafuri naturale au fost realizate de Guido Palau şi au reprezentat o contrabalanţă perfectă pentru ţinutele teatrale propuse de Raf Simons.
1 comentariu