Tabu
lifestyle

Bianca Drăguşanu – secretul din spatele siluetei anorexice


Uite de ce nu are voie sa se ingrase. Motivul invocat de aceasta: o accidentare pe care a suferit-o pe când concura în emisiunea “Dansez pentru tine” şi care nu îi permite să îşi rotunjească formele.

“Am probleme foarte grave cu picioarele, în special cu piciorul drept. Deplasarea la mine este foarte dificilă. Dacă stau două ore în picioare, deja mă deplasez foarte greu şi am dureri foarte mari. Am fost la toţi medicii din România şi nu am ajuns la niciun rezultat. Am dureri foarte mari. Dacă aş lua în greutate peste 5 kilograme mi-ar fi imposibil să mă deplasez. Am considerat că una dintre priorităţile noastre este, după ce facem nunta, să facem o deplasare în America, pentru că îmi doresc foarte mult să înţeleg de ce nu mă pot vindeca.

Mi-am zdrobit rotula la piciorul stâng la «Dansez pentru tine», iar la cel drept am carnea zdrobită după ce am avut un accident în urmă cu mai mulţi ani. Am consultat câţiva doctori care mi-au spus că circulaţia mea periferică este proastă, însă e bine, pentru că am nişte cheaguri de sânge, iar dacă aveam circulaţia sângelui bună puteam să fiu predispusă la un preinfarct”, a spus Bianca la Happy Hour.

De asemenea, ea explică şi că, deşi îşi doreşte să devină mamă, o eventuală sarcină i-ar pune probleme, tot din cauza afecţiunii picioarelor.

“Dacă rămân însărcinată eu nu mai pot merge. Efectiv sunt la pat. Nu am cum să duc sarcina aşa”, a spus Bianca Drăguşanu.

ARTICOLE SIMILARE

Exclusiv TABU.RO: Interviu Lora

realitatea

Seara de lectura 121.ro: Explozii in Stockholm

realitatea

Interex, retail la muscheta

realitatea

Karl Lagerfeld mixează coloana sonoră de la un joc pe computer

realitatea

Noutățile Cotidianul din cadrul Târgului de carte Gaudeamus

realitatea

Andreea Marin a vorbit în premieră despre boala sa, pe care a tratat-o la o clinică din Turcia

Scrie un comentariu