Tabu
PEOPLESlider

Bibi și Antonio Pican s-au despărțit! Mesajul emoționant publicat de artistă

Cântăreața Bibi și vloggerul Antonio Pican s-au separat, după 2 ani de relație, deși se vedeau toată viața împreună. Anunțul a fost făcut chiar de Bibi, pe pagina sa de Instagram, care le-a povestit admiratorilor ei că relația cu Antonio a ajuns la final.

Bibi nu a dorit să ofere și motivele din spatele despărțirii și și-a rugat admiratorii să i respecte decizia și intimitatea.

„A fost frumos cât a fost…
Ne-am maturizat, am crescut împreună și ne-am învățat unul pe celălalt multe. Au existat și momente grele, momente pe care nu le-am lăsat să se vadă, dar care există în orice relație, momente peste care am reușit să trecem și care ne-au făcut mai puternici, însă acum… acum e momentul să mergem pe drumuri separate. Vă rugăm să ne respectați decizia! Au fost 2 ani frumoși și din respect pentru tot ce am trăit împreună nu voi discuta public detalii despre despărțirea noastră. Au fost luni bune în care am gândit și am analizat tot, luni în care m-am maturizat mai mult ca niciodată… am simțit nevoia să fac această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică și așa cum am împărtășit cu voi toate momentele, am ales să-l împărtășesc cu voi și pe acesta. Fac această postare din respect pentru comunitățile noastre, însă nu doresc să îmi “spăl rufele în public”. Vom avea mereu respect unul pentru celălalt… asta este tot ce trebuie să știți. Vă iubesc și vă mulțumesc!”, este mesajul emoționant postat de artistă.

Bibi și Antonio Pican au crescut, practic, împreună, odată cu relația lor, cei doi tineri cunoscând și faima, dar și dragostea, în această perioadă. Aceștia se bucură de mii de fani în mediul online, iar de când au anunțat că formează și un cuplu, au ajuns printre preferații adolescenților de pe internet.

ARTICOLE SIMILARE

„Cottagecore” și apariția fanteziei rurale moderne

Andreea Damian

Tatăl Deliei s-a întors după 18 ani pe Muntele Athos cu o boală grea

Andreea Damian

Hallmark își cere scuze pentru că a retras reclamele pentru cupluri LGBT

realitatea

Cristina Ich, scandal monstru la aeroport

Andreea Damian

A fost batjocorită pentru pielea închisă la culoare, dar a devenit model faimos

Andreea Damian

Chef Foa, prima reacție după ce a fost prins drogat la volan: „Am dus distracția prea departe. Am greșit”

Andreea Damian

Scrie un comentariu