Tabu
CULTURESlider

Bill Gates l-a bătut pe Jeff Bezos și redevine cel mai bogat om al planetei

Fondatorul Microsoft Bill Gates este din nou cea mai bogată persoană din lume, cu o valoare netă a averii de 110 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires Index publicat luni.

Îl surclasează astfel pe șeful Amazon, Jeff Bezos, grav afectat de divorț, dar care rămâne totuși cu o impresionantă avere de 109 miliarde de dolari. Este pentru prima dată când cofondatorul Microsoft (MSFT) a ocupat primul loc în peste doi ani, el depășindu-l pentru scurt timp pe Jeff Bezos luna trecută, după ce Amazon a raportat că profitul său pentru cele trei luni care se încheie în septembrie a scăzut cu aproape 28% față de un an mai devreme.

Bill Gates a rămas pentru puțin timp pe prima poziție a clasamentului, el revenind însă pe primul loc vineri după ce acțiunile Microsoft (MSFT) au crescut cu aproape 48% în acest an, ceea ce a contribuit la creșterea valorii pachetului său în companie. În octombrie, Microsoft a câștigat în fața Amazon un contract de cloud computing de 10 miliarde de dolari cu Pentagonul.

Bernard Arnault, fondatorul și președintele consiliului de administrație al conglomeratului francez Louis Vuitton Moët Hennessy (LVMH) ocupă locul 3, cu o avere estimată la 103 miliarde de dolari.

Indicele Bloomberg Billionares Index este o listă a celor mai bogați oameni din lume care este actualizată zilnic după închiderea bursei din New York.

ARTICOLE SIMILARE

Johnny Depp revine în Pirații din Caraibe! Suma colosală cu care l-a „ademenit” Disney

Andreea Damian

Româncele nu au timp suficient pentru relaxare (studiu)

Andreea Damian

Andreea Bălan, din nou însărcinată? Imaginile care au stârnit o dezbatere aprinsă pe Internet FOTO 

Andreea Damian

Rochia mitică a Madonnei din clipul Material Girl, vândută la licitație

Andreea Damian

Culiţă Sterp, reţinut, după ce făcut accident și a fugit

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Scrie un comentariu