Tabu
LIFESTYLESlider

BirthStrikers: totul despre femeile care refuză să aibă copii dacă nu stopăm schimbările climatice

Femeile dintr-o mișcare anti-nașteri preocupată de climă au decis să nu procreeze ca răspuns la efectele schimbărilor climei și colapsului civilizației.

Una dintre activiste, Blythe Pepino, și-a întâlnit partenerul  – pe Joshua,  acum doi ani. Ea spune că a simțit aproape imediat “această dorință copleșitoare de a crea o familie cu el”, spune ea. “Cred că a fost a cincea zi după ce l-am întâlnit și i-am spus:”Trebuie să-ți cunosc părinții”.

Apoi, la sfârșitul anului trecut, a participat la o prelegere organizată de grupul direct de acțiune “Extinction Rebellion”, care a pus în evidență realitatea catastrofei schimbărilor climatice. Aceea a făcut-o pe Pepino, o activistă și muziciană să facă propriile cercetări și, în cele din urmă, să aibă o serie de conversații triste cu Joshua. “Mi-am dat seama că, deși aș fi vrut să am o familie în acel moment, nu puteam să duc asta la bun sfârșit cu adevărat”, spune ea. “A trebuit să-i spun:” Nu știu dacă pot face acest lucru, având în vedere ceea ce știm – dacă nu există voință politică de a repara acest lucru, într-adevăr nu avem prea multe șanse.”

Activiștii de la Extinction Rebellion au vărsar 200 de litri de sânge (artificial) pe Downing Street.

Pepino, care a împlinit 33 de ani, a constatat că alte femei – în special cele care sunt preocupate de schimbările climatice – se luptau cu aceeași întrebare, dar că le era “prea frică să vorbească despre asta” din cauza fricii de a fi judicate sau de a deveni ridicole. De curând, politicianul american Alexandria Ocasio-Cortez și-a exprimat preocupările asemănătoare, arătând un consens științific din ce în ce mai clar și o inacțiune guvernamentală larg răspândită: “tinerii au dreptul la această întrebare legitimă: este oare normal ca în această lume aflată în pragul colapsului să mai naști copii?”

Pepino spune că BirthStrike se deosebește de mișcarea antinatalistă și nu are ca scop descurajarea oamenilor de a avea copii sau condamnarea celor care îi au deja, ci comunică urgența crizei. Este o “recunoaștere radicală” a modului în care amenințarea existențială care apare deja “modifică modul în care ne imaginăm viitorul nostru”. “Nu încercăm să o rezolvăm prin BirthStrike”, spune ea. “încercăm doar să obținem informațiile necesare.”

De fapt, spune tot ea, reducerea populației s-a dovedit a fi o strategie ineficientă. Un studiu din 2017 publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences din SUA a explorat diverse scenarii pentru schimbarea globală a populației umane prin ajustarea ratelor de fertilitate și mortalitate. Ea a constatat că chiar și dacă ar avea loc impunerea unor politici speciale în întreaga lume sau ar interveni “evenimente specific care ar cauza mortalitate catastrofică”  – populația globală nu s-ar reduce semnificativ până în 2100. În schimb, se propune “obținerea unor rezultate mai rapide pentru sustenabilitate din politicile și tehnologiile care inversează creșterea consumului de resurse naturale”.

“Chiar și cu politici drastice, draconice, eugenice de reducere a populației – care sunt complet imorale”, spune Pepino, “nu ne-am salva. Trebuie să schimbăm modul în care trăim.”

Mișcarea BirthStrike este ca un grup de sprijin pentru viitori părinți, deoarece este o declarație politică, spune purtătorul de cuvânt Alice Brown, un manager de campanii caritabile care face parte din mișcare. Ea a intrat în mișcare după ce un raport realizat luna trecută  – privind impactul “catastrofal” al numărului de insect din lume aflat în scădere alarmantă anunța un dezastru iminent. “Ne îndreptăm spre dezastru și dacă pot face lumea să devină conștientă în vreun fel sunt dispusă să o fac. Este un fel de disperare. Sunt atât de înspăimântată de lucrurile cu care se va confrunta copilul meu când sunt vârsta mea”, spune ea.

ARTICOLE SIMILARE

Scărlătescu și Doina Teodoru s-au căsătorit în secret? Cine a scăpat porumbelul la America Express

Andreea Damian

Beneficii ale uleiului esential de lamaie

CE FRUMOASĂ E FIICA lui Mugur Mihăescu!

Daniela Györfi, moştenire de aproape 250.000 de la mama ei!

Dakota și Elle Fanning, față în față în cea mai frumoasă provocare din carieră

Andreea Damian

Cu ce se ocupă Gina Pistol după ce s-a retras din televiziune

Andreea Damian

Scrie un comentariu