Mariana Roşca a avut o relaţie strict sexuală anul trecut, prin octombrie, cu Adrian Cristea. Aceasta a vrut să se răzbune pe iubitul ei de-atunci, aşa că s-a întâlnit cu fotbalistul. Relaţia s-a terminat însă în urmă cu câteva zile, după ce blonda i-ar fi mărturisit că ar fi dispusă la o relaţie cu Victor Slav dacă Adi Cristea o vrea pe Bianca.
“Am avut o relaţie, m-am îndrăgostit foarte tare vara trecută de cineva, dar acea persoană mă ignora. Într-o seară m-a jignit de faţă cu nişte prieteni comuni, m-am ridicat şi am plecat. Am ajuns acasa şi mi-am zis “primul care îmi răspunde pe Facebook, ies cu el ca să i-o plătesc”. Adrian Cristea mi-a apărut primul pe calculator, apoi i-am dat mesaj. I-am scris “Yuhuu”, el mi-a răspuns “sărbătorim ceva?”, şi eu i-am spus “da, sărbătoresc despărţirea de un fraier” . M-a întrebat cum vreau să sărbătoresc şi i-am spus să vină cu o idee. El mi-a spus ” vrei să ne…sau mai bine să rectific, “hai să ne”, a povestit blonda, cu lux de amănunte.
Mariana nu s-a sfiit să dea detalii legate de prima noapte de amor.
“M-am dus, am luat o sticlă de vin, m-a primit pe întuneric , doar cu lumina televizorului, în şort şi în tricou. Am înnoptat la el. A fost înfocată. Eu eram în draci şi în pofte, el întotdeauna în pofte. Obiectul muncii e… ok. Chiar i-am spus după actul sexual: «Acum o înţeleg pe Bianca de ce trage la tine». Ne vedeam de două ori pe lună”, a mai spus Mariana Roşca.
Relaţia s-ar fi încheiat în urmă cu două zile, luni, când s-au certat. “I-am zis că dacă vrea să fie cu Bianca, eu vreau să fiu cu Victor”, a povestit ea, care a continuat: “M-am trezit luni dimineaţă cu un cauciuc spart. Nu cred că a fost el, dar coincidenţa a fost prea mare. N-a ştiut să fie domn până la capăt. Poate dacă mi-ar fi spus: «Maricico, mă însor», ar fi fost altceva”.
“El se întâlnea cu mai multe femei, nu doar cu mine. Nu dau nume, dar ştiu cu cine. Are sentimente pentru Bianca. Sau o obsesie”.