Dacă un obiect de modă feminin a cucerit integral saloanele pariziene din perioada interbelică, acesta a fost, fără doar și poate, bluza românească. Transformată în pictura cu același titlu de către Matisse, Bluza Românească se află astăzi la Muzeul de Artă Modernă din Paris. Însă, înainte de a poposi pe pânza artistului, broderiile delicat pictate se aflau pe pânzele iilor purtate de personalități române în saloanele pariziene. Matisse a avut o prietenie trainică cu Theodor Pallady, pe care l-a cunoscut în timp ce urmau amândoi cursuri la Academia de Arte Frumoase, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Inspirația reciprocă este vizibilă în picturile celor doi maeștri. Înainte de a picta Bluza Românească (1940) Matisse a avut o serie de alte pânze în care astfel de bluze se pot întrezări: „Dansatoare odihnindu-se” (1939), sau „Natură Moartă cu Femeie Dormind” (1938). Izvorul comun al acestei pasiuni este, evident, tinerețea pictorului, când frecventa saloanele pariziene animate de prințese române care și-au pus amprenta durabilă în cultura franceză. Elvira Popesco, contesa de Foy, care dă astăzi numele unui teatru parizian și a sălii de cinema a Centrului Cultural Francez la București, Helene Vacaresco care a dat numele unui premiu literar celebru „Premiul Femina”, sau Martha Bibescu, a cărei eleganță era egalată doar de frumusețea scrierilor sale și care și-a început cariera scriitoricească încurajată fiind de succesul pe care lectura jurnalului său de călătorie în Perisa a avut-o asupra saloanelor literare pariziene. Se pare că ea este cea care a introdus, cu curaj și siguranță de sine, portul bluzei românești în societatea vremii. Ceea ce Martha Bibescu poseda atunci, dincolo de eleganță și farmec, era o mândrie discretă a rădăcinilor sale românești. Este trăsătura care trebuie redescoperită astăzi de către noi.